11.09.2021 Cinema, Evenimente, Sport

Cinema polonez la Alpin Film Festival

Documentarul „Peretele umbrelor”, cea mai premiată producție a ultimului an dintre filmele cu tematică montană va putea fi văzut în premieră în România la cea de-a 6-a ediție a Alpin Film Festival, în prezența regizoarei poloneze Eliza Kubarska.

„Peretele umbrelor” urmărește ascensiunea unei familii de șerpași care încalcă un tabu și se urcă pe Kumbhakarna, cel mai sfânt dintre munți, pentru a strânge banii necesari susținerii educației fiului lor.

Urmăriți îndeaproape de Eliza Kubarska, ei se alătură unei expediții pe un munte care nu mai fusese escaladat niciodată. Ea însăși o alpinistă cu experiență, regizoarea reușește să surprindă imagini uluitoare ale peisajului maiestuos.

Prezentă la proiecția documentarului, Eliza Kubarska le va povesti cinefililor prezenți la eveniment detalii din spatele camerei și va răspunde tuturor întrebărilor venite din public.

Filmul a câștigat Marele premiu la Banff Centre Mountain Film Festival din Canada, cel mai important festival de filme montane din lume.

Proiecția va avea loc sâmbătă, 11 septembrie, ora 20:30, la Centrul Cultural Reduta din Brașov (str. Apollonia Hirscher nr. 8).

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile. Rezervări 👉 https://eventbook.ro/film/bilete-alpin-film-festival-2021-peretele-umbrelor

https://www.youtube.com/watch?v=Sz5slumAjL0

PERETELE UMBRELOR / Ściana cieni

2020, Germania / Polonia / Elveția, 95 min

subtitrare în limba română

Scheduled Cinema Evenimente Sport

Festivalul filmului polonez CinePOLSKA în România și

Cu ocazia Anului Andrzej Wajda 2026 în Polonia, patru dintre cele mai importante filme ale marelui regizor polonez Andrzej Wajda vor putea fi văzute în cadrul ediției din acest an a Festivalului Filmului Polonez CinePOLSKA, care se va desfășura în perioada 20-26 noiembrie 2026. În programul festivalului se află și cinci producții recente.
20 11.2026 26 11.2026 Cinema, Evenimente

Proiecție de film polonez la Iași 🗓

Documentarul „Cumetrele” va putea fi văzut pe 19 noiembrie la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași.
19 11.2026 Cinema, Evenimente

Despre urbanismul polonez la festivalul de film

Filmul documentar „Despre Nowa Huta” face parte din programul ediției din acest an a festivalului de film despre arhitectură, oraș și viața urbană „UrbanEye” din București, care va avea loc în perioada 3-8 noiembrie.
07 11.2026 Cinema, Evenimente