4.11.2021 - 4.12.2021 Istorie

Despre istoria „Solidarității” la Târgu Jiu

În perioada 4 noiembrie – 4 decembrie 2021, Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” găzduiește, în curtea Muzeului de Artă din Târgu Jiu, expoziția „Cea de a 40-a aniversare a revoluției Solidaritatea”, pregătită în versiunea în limba română de către Institutul Polonez din București. În 2021 se împlinesc 40 de ani de la introducerea legii marțiale în Polonia. Cu această ocazie, reamintim istoria dificilă a Sindicatului „Solidaritatea” (Solidarność), expoziția foto-documentară spunând povestea înființării acestuia și a influenței pe care a avut-o asupra sorții Europei Centrale și de Est.

Legea Marțială a fost impusă în Polonia la 13 decembrie 1981 de către liderul Republicii Populare Poloneze, Wojciech Jaruzelski, în scopul anihilării sindicatului Solidaritatea, care prin atitudinea anticomunistă, era considerat o amenințare a statului de drept. În urma acestui act juridic, „Solidaritatea” a fost scoasă în afara legii, iar activiștii acesteia au fost internați. După ce la 22 iulie 1983, Legea marțială este abrogată, autoritarismul comunist începe să slăbească în intensitate.


Condusă de „Solidaritatea” prin metode pașnice, revoluția din 1980 a dus la căderea comunismului în Polonia în vara anului 1989. De asemenea, a provocat o avalanșă care a afectat întregul așa-numit bloc estic și s-a încheiat cu căderea Zidului Berlinului, iar mai târziu cu sfârșitul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu în România.
Sindicatul Independent Autocefal „Solidaritatea” a fost înregistrat oficial la 17 septembrie 1980, datorită unui val mare de greve muncitorești, și a adunat în momentul său de vârf 10 milioane de polonezi. Sindicatul a dat speranță pentru o viață demnă, mai bună, în libertate.


Marea mișcare socială „Solidaritatea”, la conducerea căreia s-a aflat Lech Wałęsa, a ajutat oamenii să se organizeze și să-și exprime dorințele, iar autoritățile comuniste din țară au obligat țara să negocieze și să încheie acorduri cu sindicaliștii. Sloganul „nu există libertate fără solidaritate” a devenit mesajul unei revoluții pașnice și a rămas în mintea polonezilor ani de zile.


Datorită determinării a mii de oameni, în 1989 Polonia a devenit prima țară a așa-numitului bloc estic, în care, ca urmare a discuțiilor de la „Masa rotundă” s-a ajuns la un acord, care în iunie 1989 a determinat organizarea de alegeri parlamentare parțial libere și prăbușirea sistemului comunist. Alte țări au urmat calea Poloniei.

Expoziția poate fi văzuta în perioada 4 noiembrie – 4 decembrie 2021 la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” găzduiește, în curtea Muzeului de Artă din Târgu Jiu.

from to
Scheduled Istorie

Podcastul BELGICA 🗓

Pe 5 noiembrie 2024 am marcat o zi istorică pentru explorarea polară! S-au împlinit 125 ani de la întoarcerea expediției Belgica din Antarctica, prima expediție care a petrecut iarna în întregime în zona polară antarctică, în anii 1897-1899.
18 11.2024 31 12.2024 Alte, Istorie

„POLSKA” la București – expoziție despre oameni,

POLSKA – Persoane, Origini, Locuri, Solidaritate, Kunoștințe și, bineînțeles, Arhitectură. Cea mai recentă expoziție realizată de Institutul Polonez din București vă ajută să cunoașteți țara noastră pe scurt. Expoziția se va afla pe gardul Palatului Șuțu din București  în perioada 16 octombrie -16 noiembrie 2024.
16 10.2024 16 11.2024 Istorie, Literatura, Muzică

Expoziția „Luptă și suferință. Polonezii în timpul

La optzeci și cinci de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Polonia, prima sa victimă, își amintește de cel mai dramatic conflict armat din istoria lumii. Despre acesta vorbește expoziția „Luptă și suferință. Polonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”. care, până la sfârșitul lui noiembrie, va fi prezentată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.
24 10.2024 29 11.2024 Istorie, SOLIDARITATEA PL-RO