1.08.2019 - 31.08.2019 Arte vizuale, Evenimente

Despre poloneze și românce la Alba Iulia

Poveștile fascinante ale celor 34 de poloneze și românce care au avut curajul de și-a schimba propria țară, Europa și lumea le puteți cunoaște începând cu 1 august la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Vernisajul expoziției va avea loc la ora 20:00.

 

Cele 17 poloneze și 17 românce ale căror istorii sunt prezentate în cadrul expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea” sunt personalități mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg, deși nu lipsesc nici cele care, în ambele țări, reprezintă simboluri incontestabile ale succesului.

Printre femeile prezentate s-au aflat și femei care și-au dedicat viața luptei împotriva comunismului și care au fost reprimate de regim. În anul 2019 sărbătorim 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est, așadar soarta lor merită în mod deosebit amintită.

Un astfel de personaj este românca Elisabeta Rizea, care ani de zile s-a luptat cu regimul ca membru al mișcării de rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș. Curajoasa țărancă, căreia i-a fost confiscată gospodăria și a fost închisă cu forța, în ciuda tuturor torturilor a rămas credincioasă convingerilor sale. Printre eroinele poloneze ale expoziției care au luptat împotriva regimului comunist a fost Elżbieta Zawacka, o femeie soldat extraordinară, care a efectuat misiuni speciale în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, mai târziu închisă de comuniști pentru mulți ani, iar după 1989 una dintre primele două femei din Armata Poloneză care au fost avansate la gradul de general.

Eroinele expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea”:

➡ Românce: Viorica Agarici, Virginia Maria Andreescu-Haret, Ana Aslan, Maria Bălan, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, Smaranda Brăescu, Elena Caragiani-Stoienescu, Nadia Comăneci, Maria Cutarida Crătunescu, Cecilia Cuțescu-Storck, Smaranda Gheorghiu, Elena Ghica, Aurora Gruescu, Sofia Ionescu-Ogrezeanu, Elisabeta Rizea, Lucia Sturdza Bulandra, Elisa Leonida Zamfirescu

➡ Poloneze: Cezaria Baudouin de Courtenay-Ehrenkreutz-Jędrzejewiczowa, Krystyna Chojnowska-Liskiewicz, Halina Konopacka, Karolina Lanckorońska, Janina Lewandowska, Pola Negri, Regina Salomea Pilsztyn, Helena Rubinstein, Wanda Rutkiewicz, Irena Sendlerowa, Krystyna Skarbek, Maria Skłodowska-Curie, Zofia Stryjeńska, Wanda Telakowska, Helena Wiewiórska, Elżbieta Zawacka, Narcyza Żmichowska

Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-31 august la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, str. Mihai Viteazul nr. 12-14. 

from to
Scheduled Arte vizuale Evenimente

Ryszard Kaja „Plakat – Polska” la Miercurea

În cadrul Biennalei de Grafică din Ținutul Secuiesc vă invităm în perioada 24 septembrie – 10 octombrie 2026 la expoziția de afișe a celebrului artist polonez Ryszard Kaja, una dintre figurile de referință ale designului de afiș european contemporan. În expunere vor fi reunite, într-o selecţie de mare forţă sugestivă, postere din seria emblematică „Plakat – Polska”, care surprinde diversitatea, frumusețea și unicitatea peisajului cultural și geografic al Poloniei.
29 09.2026 Alte, Arte vizuale

Prezență poloneză la festivalul Animest din București

Animația poloneză se află în programul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Animație Animest din București.
07 10.2026 08 10.2026 Cinema, Evenimente

Cinema feminin polonez la Eva Filmmakers Fest

Documentarul „Cumetrele” va putea fi văzut pe 26 septembrie la Cinema Arta din Sfântu Gheorghe în cadrul festivalului dedicat exclusiv filmelor regizate de femei, EVA Filmmakers Fest. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizoarea filmului Emilia Śniegoska.
26 09.2026 Cinema, Evenimente