30.10.2015 Teatru

Teatrul polonez pe scenele Bucureștiului

În această toamnă, spectatorii din România vor putea să cunoscă mai bine dramaturgia poloneză. Mulțumită colaborării Institutului Polonez din București cu partenerii locali, aceștia vor putea viziona, printre altele, spectacole în vizită, premiere ale unor piese poloneze și spectacole-lectură. Toate evenimentele se desfășoară în cadrul aniversării de a 250 de ani de teatru de stat în Polonia.

Spectacolul „Între noi e totul bine” de Dorota Masłowska a deschis noua stagiune a Teatrului Național din București. Piesa a fost pusă în scenă de Radu Afrim, iar primele cronici au fost extrem de entuziaste. Traducerea textului a fost realizată de Sabra Daici, cu sprijinul Institutului Polonez.

La data de 13 octombrie, publicul din București va avea ocazia să vadă cum interpretează polonezii operele Dorotei Masłowska, când piesa ei – „Un cuplu de români amarâți, vorbitori de polonă” – în regia Agnieszkăi Glińska, va fi prezentată de către Teatrul Studio din Varșovia. Piesa va fi jucată la Teatrul Odeon, în cadrul festivalul internațional Fest(in) pe Bulevard din București. În cadrul aceluiași festival publicul va cunoaște trei drame poloneze noi. Invitat special va fi Malina Prześluga, reprezentantă a școlii poloneze de dramaturgie pentru copii, care va prezenta piesa „Cel mai mic bal din lume”.

La sfârșitul lunii octombrie, în cadrul Festivalului Național de Teatru (FNT), cel mai de seamă eveniment de acest gen din București, Piotr Gruszczyński – critic, dramaturg și colaborator apropiat al lui Krzysztof Warlikowski va susține o conferință despre memorie în teatrul polonez. Va povesti cum a luat naștere spectacolul „(A)pollonia”, care va fi proiectat în cadrul festivalului.

 
 
Scheduled Teatru

Poland Focus. Trei spectacole poloneze la Festivalul

Între 23 și 31 mai vă invităm la TESZT - Euroregional Theatre Festival Timișoara, la Timișoara! În mod deosebit, vă recomandăm ziua de marți, 26 mai, care va fi dedicată spectacolelor poloneze!
11 06.2026 Evenimente, Teatru

Unul dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani

Ivan Vîrîpaev este unul dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani, cu spectacole montate în peste 250 de teatre din întreaga lume. Pe 24 și 25 aprilie veți avea oportunitate să vedeți la ARCUB din București spectacolul lui „Mahamaya Electronic Devices” în prezența autorului.
24 06.2026 25 06.2026 Evenimente, Teatru

Ivan Vîrîpaev la București 🗓

Între iluzie și tehnologie, între întrebare și răspuns, între ceea ce credem că știm și ceea ce încă nu putem înțelege - acolo începe „Mahamaya Electronic Devices”, spectacolul creat de dramaturgul și regizorul polonez Ivan Vîrîpaev și care va fi jucat în prezența autorului pe 24 și 25 aprilie în București.
24 04.2026 25 04.2026 Evenimente, Teatru