14.03.2016 Știri

Avocatul Copilului în România

Parlamentarii români doresc instituirea primului avocat al copilului din istoria țării. Proiectul de lege a fost realizat după modelul soluțiilor poloneze care au fost făcute cunoscute în România, printre altele, de către Institutul Polonez din București.

Proiectul Legii românești a fost depus în Parlament la data de 8 martie 2016 de către un grup de deputați membri ai câtorva partide politice. O sursă de inspirație importantă pentru ei a fost Legea poloneză privind Avocatul Copilului adoptată în anul 2000. Popularizarea acestui document în rândul politicienilor români și a persoanelor implicate în domeniul drepturilor copilului a fost sprijinită și de către Institutul Polonez din București care a furnizat, printre altele, traducerea textului. Deși România a ratificat Convenția cu privire la Drepturile Copilului în anul 1990, până în prezent rolul de Avocat al copilului a fost îndeplinit de un funcționar subordonat Avocatului Poporului.

Legea poloneză este considerată a fi cea mai progresistă din lume. Ea conferă avocatului copilului cele mai largi drepturi și cea mai mare independență față de alte instituții ale statului. Proiectul inițiativei românești se află acum în lucru la comisiile parlamentare.

Institutul Polonez din București întreprinde acțiuni care pun accent pe importanța drepturilor copilului și contribuția poloneză în protejarea lor încă din anul 2012, când s-a alăturat activităților de celebrare a Anului Janusz Korczak. Institutul a organizat atunci în România, printre altele, o conferință la care a participat Avocatului Copilului Marek Michalak și o serie de expoziții dedicate renumitului pedagog polonez Janusz Korczak (1878-1942) și activităților sale. De asemenea, la inițiativa Institutului, editura Curtea Veche a publicat lucrările acestuia despre drepturile copiilor, iar Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil a dat numele lui Janusz Korczak celui mai important premiu în România acordat, la diferite categorii, persoanelor emerite în acest domeniu. Institutul Polonez din București este partener permanent al premiului și fondator al statuetelor, care în 2015 au fost înmânate deja pentru a patra oară.

 
 
Scheduled Știri

Oana Cristea Grigorescu distinsă de Minsiterul Culturii

În ziua de 11 martie 2026, la Ambasada Poloniei din București, a primit distincția din partea Ministerului Culturii din Polonia persoana care nu a putut fi prezentă pe 2 martie la Ateneul Român. O persoană cu care am colaborat cu succes la foarte multe proiecte în ultimii 10 ani. Distincția a fost înmânată de ambasadorul Republicii Polone în România, Excelența Sa domnul Paweł Soloch.
11 03.2026 SEZONUL PL-RO, SOLIDARITATEA PL-RO, Știri

Prietenii Poloniei distinși de statul polonez 🗓

Cu ocazia Zilei Solidarității, Ministerul Culturii din Polonia a oferit distincții unor prieteni ai Poloniei din România, oameni care, prin munca lor, au sprijinit constant cultura poloneză și dialogul dintre cele două țări.
02 03.2026 SEZONUL PL-RO, SOLIDARITATEA PL-RO, Știri

Amprente. O antologie a poetelor poloneze. 🗓

Amprentă – un cuvânt care poartă în el mai multe lumi. Semne care rămân, chiar și atunci când sursa lor dispare. „Amprente. O antologie a poetelor poloneze” vorbește tocmai despre aceste straturi de sens: despre urmele vizibile și invizibile pe care poezia le lasă în noi.
18 12.2026 Evenimente, Literatura, SEZONUL PL-RO, Știri