16.05.2016 - 19.05.2016 Alte, Literatura

Polonezii la Primăvara Europeană a Poeților

La Festivalul "Primăvara Europeană a Poeților” care se desfășoară în aceste zile în capitala Republicii Moldova, participă, printre alții, Joanna Kornaś-Warwas, traducătoare a literaturii române în polonă și Jakub Kornhauser - poet, traducător și istoric literar polonez.

Festivalul Internațional „Primăvara Europeană a Poeților”,

ed. a VI-a, Chișinău, 16-19 mai 2016

Organizatori: Uniunea Scriitorilor din Moldova, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Primăria Municipiului Chișinău

Aproape toate manifestarile incluse in program vor avea loc la sediul Uniunii Scriitorilor din Moldova, str. 31 August 1989 nr. 98.

Programul Festivalului va cuprinde simpozioanele „Dialoguri europene – poeți și traducători” și „Poetul și traducătorul Paul Mihnea – în noul context literar”, colocviul „Poetul și cetatea”, precum și lecturi publice, întâlniri cu cititorii, lansări de carte ș.a.

La festival vor participa, alături de poeți din România, și invitați din Belgia, Franța, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Spania, Ucraina.

Invitați din Polonia: Joanna Kornaś-Warwas și Jakub Kornhauser.

Joanna Kornaś-Warwas – traducătoare, lector de limba română. A studiat filologia română la Universitatea Jagiellonă. Conduce școala de limbi CALITATE din Cracovia. A tradus proză, poezie, dramaturgie. Este autoarea traducerilor unor volume semnate de unii dinre cei mai apreciați scriitori rmâni, precum Max Blecher, Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, Ioan Es. Pop, Varujan Vosganian, Lucian Boia. Romanul Sunt o babă comunistă! De Dan Lungu a fost nominalizat în semifinala Premiului Angelus pentru cea mai bună carte din Europa Centrală în anul 2010. În martie 2016, Joanna Kornaś-Warwas a fost distinsă cu Premiul pentru traducere acordat în cadrul competiției „Poetul European al Libertății 2016”, pentru traducerea în limba polonă a volumului Patria mea A4 de Ana Blandiana (publicat în ianuarie 2016). În cursul lunii aprilie 2016 a avut loc la Katowice, Cracovia și Varșovia, cu participarea autorului, lansarea ediției poloneze a volumului reputatului istoric Lucian Boia, De ce este România altfel?, în traducerea Joannei Kornaś-Warwas. Cartea a fost publicată de Centrul Internațional pentru Cultură de la Cracovia.

Jakub Kornhauser este teoretician si istoric literar polonez, poet si traducător. A tradus din scriitorii români Gellu Naum, Gherasim Luca, Geo Bogza, Ilarie Voronca. Textele traduse au apărut în volumul Cerneala surdă (2014), antologie de manifeste ale avangardei central- europene. Este redactor la revista „Literatura na świecie”/Literatura în lume. În anul 2017, un număr al acestei reviste va fi dedicat literaturii române din România și Republica Moldova.

Foto: JKW Korta Studio

from to
Scheduled Alte Literatura

Lucrările artistelor poloneze la galeria SAC din

Marți, 7 aprilie și miercuri, 8 aprilie, începând cu ora 18, vă invităm la vernisajul expoziției internaționale de grup „Rhythmic Stress / Tensiuni în ritm”, co-curatoriată de Alex Radu și Charles Moore, la /SAC @ BERTHELOT și /SAC @ MINCU GALLERY. În cadrul expoziției veți avea ocazie să vedeți filmul „100 m” al artistei vizuale, coregrafe și dansatoare poloneze Monika Szpunar și o lucrare a Juliei Kowalska.
07 04.2026 27 06.2026 Alte, Arte vizuale, Evenimente

La Satu Mare, un omagiu adus femeilor

În luna martie – dedicată femeilor și prieteniei româno-polone – la Satu Mare a fost vernisată o expoziție specială, care aduce în prim-plan poveștile unor femei remarcabile din Polonia și România. „Poloneze și românce care au schimbat lumea” este o invitație la redescoperirea curajului, a pasiunii și a forței extraordinare a unor personalități care au depășit bariere, au înfruntat prejudecăți și au lăsat o amprentă durabilă asupra istoriei.
10 03.2026 12 04.2026 Alte, SOLIDARITATEA PL-RO

La Cluj, o călătorie printre idei care

La Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj, prima parte a lunii martie a fost dedicată creativității, științei și poveștilor fascinante din spatele unor invenții care au schimbat lumea. Expoziția „Descoperiri poloneze care au schimbat lumea”, completată de o serie de ateliere educative interactive pentru copii, a oferit publicului o ocazie specială de a descoperi cum ideile curajoase ale inventatorilor polonezi au influențat tehnologia modernă și viața noastră de zi cu zi.
01 03.2026 22 03.2026 Alte