10.06.2016 - 19.06.2016 Teatru

Teatru polonez la Festivalul de la Sibiu

Tradiția și actualitatea avangardei teatrale poloneze și investițiile în cultură: acestea sunt temele principale ale participării poloneze la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, sprijinite de către Institutul Polonez. Cei prezenți la cel mai prestigios eveniment teatral din România vor putea vedea trei spectacole ale unor autori polonezi, două expoziții și vor putea lua parte la conferința și atelierele care vor avea loc pe tema obținerii de fonduri europene pentru domeniul culturii.

Primele reprezentații ale artiștilor polonezi vor putea fi vizionate încă de la începutul festivalului, pe data de 10 și 11 iunie, atunci când Teatrul ZAR, care funcționează în cadrul Institutului Jerzy Grotowski, va prezenta spectacolul „Armine, Sister…” – bazat pe un cântec arhaic care descrie istoria genocidului armean și misterul care învăluie această tragedie.

Grupul internațional „The Third Arrangement”, în a cărui componență se află și artiști polonezi, va prezenta spectacolul „Pages from the book of…” inspirat din proza și desenele lui Bruno Schulz, în regia Teresei și a lui Andrzej Wełmiński, foști actori ai Teatrului Cricot2 condus de Tadeusz Kantor, faimosul regizor și reformator al teatrului polonez. Spectacolul oniric și poetic este bazat pe estetica și mijloacele folosite în teatrul lui Kantor, ai cărui studenți și prieteni au fost cuplul Wełmiński. Ambele spectacole vor fi prezentate de două ori în cadrul festivalului.

De luni, 13 iunie, oaspeții festivalului vor putea vizita expoziția „Oare o idee nouă?” formată din desene realizate de Tadeusz Kantor selectate din colecția Teresei și a lui Andrzej Wełmiński și fotografii ale lui Andrzej Wełmiński împreună cu păpușile și obiectele folosite în spectacolul „Clasa moartă”. Acestea vor fi prezentate în spațiul expozițional din cadrul Redal Expo (str. J. S. Bach 4), deci foaierul BRD Scena 9.

La hotelul Ibis, în cadrul expoziției „Polska. Architecture” vor fi prezentate cele mai interesante clădiri construite în Polonia în ultimii 25 de ani. În mare parte acestea sunt obiective create special pentru instituții de cultură, finanțate din fonduri europene. Expoziția prezintă 20 de clădiri noi, sau recent revitalizate, fotografiate de unii dintre cei mai buni fotografi polonezi de arhitectură.

O tematică conexă va avea și conferința „Construim cultura. Cum să-ți schimbi comunitatea cu bani europeni. Ingredientele succesului polonez” care se va desfășura pe data de 15 iunie în cadrul  Sibiu Performance Art Market. Doamna Natalia Zarzecka, directorul Cricotecii și doamna Magdalena Hajdysz, PR al Teatrului Shakespeare din Gdańsk vor împărtăși participanților experiența instituțiilor pe care le reprezintă în legătură cu crearea și construcția noilor clădiri în care se află sediile acestora. În partea a doua a evenimentului vor avea loc ateliere pe tema realizării și finanțării de proiecte culturale internaționale, care se adresează managerilor instituțiilor de cultură din România. Atelierele vor fi susținute de doamna Agata Etmanowicz, care a sprijinit cu succes numeroase instituții poloneze de cultură în obținerea de fonduri europene.

 

În cadrul „sezonului polonez” de la Sibiu va fi prezentat de asemenea spectacolul de dans „Iluminacje”, inspirat de istoria relației tumultoase dintre Stanisław și Dagny Przybyszewski. Performance-ul în regia lui Liwia Bargieł și în interpretarea studenților Academiei Teatrale din Varșovia va putea fi vizionat în sala CAVAS, pe data de 15 iunie.

În cadrul Sibiu Fringe, festivalul teatrelor independente, care se desfășoară concomitent cu Festivalul Internațional de Teatru, două tinere artiste poloneze, Patrycja Terciak și Katarzyna Skręt vor prezenta performance-ul „From Bucharest”. Instalația lor performativă, prezentată pe data de 17 și 18 iunie la casa veche de pe strada Turnului nr. 7, abordează modul în care se percep reciproc românii și polonezii, analizează memoria istorică a românilor în legătură cu Polonia și, de asemenea, fascinația polonezilor în ceea ce privește România.

Institutul Polonez din București co-finanțează participarea artioștilor și experților polonezi la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.  

Program detaliat și bilete: http://www.sibfest.ro/evenimente-2016

Foto: Mariusz Cieszewski/polska.pl

from to
Scheduled Teatru

Performanceul „Actrițe” de Michał Telega la Reactor

Performanceul „Actrițe” de Michał Telega, co-producția Teatrului Post-Național Interfonic și a Institutului Polonez din București va avea trei reprezentații la REACTOR de creație și experiment pe 26 aprilie la Cluj-Napoca.
26 04.2024 Arte vizuale, Evenimente, Teatru

Sezonul Cultural Polonia-România 2024-2025 – Vorbim aceeași

Polonia și România organizează pentru prima dată în istorie un sezon cultural bilateral. Calendarul bogat de evenimente și schimburile culturale intense în toate domeniile artistice vor contribui la aprofundarea relațiilor și legăturilor de prietenie dintre cele două țări. Pe 3 martie 2024 am sărbătorit pentru prima dată Ziua Solidarității Polono-Române. În acest context, evenimentele culturale organizate la Varșovia și București au fost o oportunitate pentru a prezenta publicului larg programul sezonului.
03 03.2024 31 10.2024 Alte, Arte vizuale, Cinema, Evenimente, Istorie, Literatura, Muzică, Teatru

Identitatea vizuală a Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025

Identitatea vizuală a sezonului este rodul colaborării dintre studenții departamentelor de design grafic de la Universitatea Națională de Arte din București (UNArte) și Academia de Arte Frumoase din Varșovia. Rezultatul muncii de mai multe luni a echipelor mixte de tineri graficieni, care au beneficiat de sprijinul profesorilor lor, este un logo inspirat de semnele diacritice caracteristice fiecărei limbi. Identitatea este completată de sloganul „Vorbim aceeași limbă”, cu trimitere la limbajul culturii, care face posibilă cunoașterea și înțelegerea profundă între oameni, într-o diversitate de forme, mijloace de exprimare și tradiții.
04 03.2024 31 10.2025 Alte, Arte vizuale, Cinema, Evenimente, Literatura, Muzică, Teatru