17.10.2019 Evenimente, Istorie

Polonia la 30 de ani de la căderea comunismului

Istorici, scriitori, oameni de cultură din mai multe țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv din Polonia, vor participa la conferința internațională „Rezistența prin cultură, ieri și azi”, organizată de Fundația Academia Civică. Partenerul evenimentului, care va avea loc în perioada 19-21 octombrie la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este Institutul Polonez din București.

Conferința face parte din seria de evenimente organizate, în anul 2019, de Institutul Polonez din București și dedicate celei de-a 30-a aniversări a transformării politice din Polonia și România, precum și a declanșării schimbărilor democratice în Europa Centrală și de Est. Partea principală a conferinței va avea loc într-un loc special, marcat de istoria secolului al XX-lea, adică într-una dintre cele mai grele foste închisori politice din epoca Războiului Rece, aflată în Sighetu Marmației, unde din 1997 își desfășoară activitatea Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Acesta a fost fondat de renumita poetă, legendă a luptei pentru libertatea politică și civilă din România, Ana Blandiana, împreună cu soțul ei, și continuă să-l conducă împreună cu Fundația „Academia Civica”. 

În cadrul evenimentului se va vorbi despre cultură ca instrument de rezistență în fața sistemului, în mai multe țări din Europa Centrală și de Est în care acest fenomen a luat diverse forme. 

La eveniment vor participa cunoscutul scriitor moldovean Vitalie Ciobanu și eminenta românistă cehă Libuše Valentová. Partea polonă va fi reprezentată de dr. Remigiusz Kasprzycki – istoric, angajat al Departamentului pentru Securitate și Educație   Civică al Universității Pedagogice din Cracovia. Autorul cărții „Decada revoltei. Punk-ul în Polonia și țările vecine între anii 1977-1989”. 

Scheduled Evenimente Istorie

Lucrările artistelor poloneze la galeria SAC din

Marți, 7 aprilie și miercuri, 8 aprilie, începând cu ora 18, vă invităm la vernisajul expoziției internaționale de grup „Rhythmic Stress / Tensiuni în ritm”, co-curatoriată de Alex Radu și Charles Moore, la /SAC @ BERTHELOT și /SAC @ MINCU GALLERY. În cadrul expoziției veți avea ocazie să vedeți filmul „100 m” al artistei vizuale, coregrafe și dansatoare poloneze Monika Szpunar și o lucrare a Juliei Kowalska.
07 04.2026 27 06.2026 Alte, Arte vizuale, Evenimente

Despre storytelling la Cluj 🗓

Un atelier intensiv de 4 zile de video-storytelling (1-4 aprilie) și un performance (7 aprilie) îi propune publicului clujean duoul polonez Nowacka & Turkowski. Ambele evenimente sunt organizate și găzduite de către REACTOR de creație și experiment.
01 04.2026 07 04.2026 Arte vizuale, Evenimente, Teatru

Martie, sub semnul solidarității româno-polone. 🗓

În luna martie, dedicată Solidarității Româno-Polone, două orașe din România, Timișoara și Târgu Jiu, găzduiesc aproape simultan două expoziții consacrate relațiilor speciale dintre România și Polonia. Ambele proiecte readuc în atenție alianța istorică din 1921, dar arată și că prietenia româno-polonă nu aparține doar trecutului: ea rămâne o valoare vie, resimțită și astăzi în spațiul memoriei, al culturii și al apropierii umane.
23 03.2026 26 04.2026 Arhivă, Istorie, SOLIDARITATEA PL-RO