1.08.2020 - 5.08.2020 Cinema, Evenimente

Vezi filme europene la Marea Neagră

Filmul plin de umor și cu o muzică excelentă „Excentricii. Pe partea însorită a străzii”, regizat de Janusz Majewski, unul dintre decanii de vârstă ai cinematografiei poloneze va fi prezentat pe 3 august, în Grădina de vară din Eforie Sud, în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului de film Cinemascop. Intrarea va fi liberă.

Grădina de vară din Eforie Sud se redeschide pentru a treia ediție a festivalului Cinemascop, între 1 și 5 august., În fiecare seară, începând cu ora 21.00, vor fi proiecții de filme, iar în timpul zilei veți putea vedea tradiționala expoziție de fotografie sau puteți vizita galeria de artă ce va fi amenajată în interiorul grădinii.

Premiat cu Leul de Argint la cel mai prestigios festival de film din Polonia – Festivalul de Filme Poloneze din Gdynia, „Excentricii”, a cărui acțiune se desfășoară pe ritmul unor hituri aparținând celor mai mari legende ale jazzului, este o adaptare a romanului omonim de Władysław Kowalewski. El spune povestea unor muzicieni care luptă pentru libertatea lor spirituală în vremurile întunecate ale stalinismului, fiind, în același timp, un imn adus jazz-ului și pionierilor acestuia.

Proiecția va avea loc luni, 3 august, ora 21.00, în Grădina de vară din Eforie Sud (strada Tudor Vladimirescu nr. 2). Accesul va fi liber.

EXCENTRICII. PE PARTEA ÎNSORITĂ A STRĂZII / Excentrycy, czyli po słonecznej stronie ulicy

Polonia, 2015, 112 min., comedie, subtitrare în limba română

Regia: Janusz Majewski

Scenariul: Włodzimierz Kowalewski

Distribuția: Maciej Stuhr, Natalia Rybicka, Sonia Bohosiewicz, Anna Dymna ș.a.

https://youtu.be/PzsT3Rj5MiI

Programul complet Cinemascop ediţia a 3-a >>>

from to
Scheduled Cinema Evenimente

„O poveste” de Stanisław Moniuszko la Sala

Vineri, 6 noiembrie 2026, de la ora 19:00, vă invităm la un concert găzduit de Sala Radio din București, în cadrul caruia Orchestra Națională Radio va interpreta "O poveste" de Stanisław Moniuszko.
26 10.2026 Alte, Evenimente, Muzică

POLISH(ed) BOOKS la Bucharest Graphic Days 🗓

În luna noiembrie va invităm la a cincea ediție a Bucharest Graphic Days unde vețti găsi o selecție de cărți și publicații poloneze contemporane, curatoriate de dr. Marcin Markowski de la Universitatea de Arte din Poznań "Magdalena Abakanowicz"
01 11.2026 29 11.2026 Arte vizuale, Evenimente

Expoziția „Râsu-Plânsu Interventions” de Aga Łuczakowska 🗓

Pe 23 octombrie, ora 18:00, la Centrul de Resurse în Fotofrafie din București se deschide expoziția Râsu-Plânsu Interventions de Aga Łuczakowska, urmată de o serie de evenimente concentrate în jurul acesteia: artist talk, tururi ghidate și workshop interactiv. Vă așteptăm!
23 10.2026 30 11.2026 Arte vizuale, Evenimente