18.09.2020 - 29.10.2020 Arte vizuale, Evenimente

Despre poloneze și românce la Râmnicu Vâlcea

Poveștile fascinante ale celor 34 de poloneze și românce care au avut curajul de și-a schimba propria țară, Europa și lumea le puteți cunoaște începând cu 18 septembrie pe esplanada Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. Vernisajul expoziției va avea loc la ora 12:00.
Cele 17 poloneze și 17 românce ale căror istorii sunt prezentate în cadrul expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea” sunt personalități mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg, deși nu lipsesc nici cele care, în ambele țări, reprezintă simboluri incontestabile ale succesului.
 
Printre femeile prezentate s-au aflat și femei care și-au dedicat viața luptei împotriva comunismului și care au fost reprimate de regim. 
 
Un astfel de personaj este românca Elisabeta Rizea, care ani de zile s-a luptat cu regimul ca membru al mișcării de rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș. Curajoasa țărancă, căreia i-a fost confiscată gospodăria și a fost închisă cu forța, în ciuda tuturor torturilor a rămas credincioasă convingerilor sale. Printre eroinele poloneze ale expoziției care au luptat împotriva regimului comunist a fost Elżbieta Zawacka, o femeie soldat extraordinară, care a efectuat misiuni speciale în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, mai târziu închisă de comuniști pentru mulți ani, iar după 1989 una dintre primele două femei din Armata Poloneză care au fost avansate la gradul de general.
 
Eroinele expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea”:
 
➡ Românce: Viorica Agarici, Virginia Maria Andreescu-Haret, Ana Aslan, Maria Bălan, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, Smaranda Brăescu, Elena Caragiani-Stoienescu, Nadia Comăneci, Maria Cutarida Crătunescu, Cecilia Cuțescu-Storck, Smaranda Gheorghiu, Elena Ghica, Aurora Gruescu, Sofia Ionescu-Ogrezeanu, Elisabeta Rizea, Lucia Sturdza Bulandra, Elisa Leonida Zamfirescu
 
➡ Poloneze: Cezaria Baudouin de Courtenay-Ehrenkreutz-Jędrzejewiczowa, Krystyna Chojnowska-Liskiewicz, Halina Konopacka, Karolina Lanckorońska, Janina Lewandowska, Pola Negri, Regina Salomea Pilsztyn, Helena Rubinstein, Wanda Rutkiewicz, Irena Sendlerowa, Krystyna Skarbek, Maria Skłodowska-Curie, Zofia Stryjeńska, Wanda Telakowska, Helena Wiewiórska, Elżbieta Zawacka, Narcyza Żmichowska
 
Expoziția poate fi vizitată în perioada 18-29 octombrie pe esplanada Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, str. Carol I nr. 26.  
from to
Scheduled Arte vizuale Evenimente

Chitariștii polonezi la Harmonia Cordis 2026 🗓

Marcin Dylla și Mateusz Kowalski, doi dintre cei mai renumiți maeștrii chitarei clasice din Polonia vor concerta la Târgu Mureș.
12 08.2026 13 08.2026 Evenimente, Muzică

SLEEPING BEAUTIES debutează la Amara cu rezidența

Primul rezident este Błażej Ciarkowski din Polonia — arhitect și istoric de artă, conferențiar la Universitatea din Łódź și membru al Docomomo International.
13 07.2026 24 07.2026 Alte, Evenimente

Marcin Dudek la București 🗓

Lucrarea artistului polonez Marcin Dudek „Faces in the crowd” (2020) va fi prezentată în București în cadrul expoziției „Offside / Ofsaid. Planuri, goluri și puncte” organizate de SAC - Spațiul de Arta de Contemporană și curatoriate de Alex Radu. Expoziția poate fi vizitată la /SAC @ MINCU GALLERY (str. Academiei nr. 18-20) între 16 iulie și 12 septembrie 2026.
16 07.2026 12 09.2026 Arte vizuale, Evenimente