8.04.2021 - 22.04.2021 Muzică

Turneu de primăvară cu Lutosławski

Vă invităm la turneul de concerte dedicate lucrării lui Witold Lutosławski „Preludii dansante” pentru clarinet şi orchestră. În funcție de situația epidemiologică locală, concertele vor avea loc online sau cu public, în perioada 8-22 aprilie 2021, la Sibiu, Râmnicu Vâlcea și Târgu Mureș. Solist va fi talentatul clarinetist Petru Pane (16 ani).

Witold Lutosławski (25 ianuarie 1913 – 7 februarie 1994) este considerat unul dintre cei mai remarcabili compozitori polonezi, alături de Fryderyk Chopin și Karol Szymanowski.

Încă de la o vârstă fragedă, s-a remarcat prin talentul său muzical. La vârsta de 6 ani a început să studieze pianul și, la scurt timp, vioara. A absolvit Conservatorul de Muzică din Varșovia, precum și matematica la Universitatea din Varșovia. Deși a început să compună mult mai devreme, Lutosławski considera că abia „Variațiile simfonice”, scrise în 1938, au fost debutul său ca compozitor.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a încetat să mai compună și a început să cânte la pian în cafenelele din Varșovia, alături de Andrzej Panufnik. După război, s-a implicat în acțiunile de reconstrucție a vieții muzicale poloneze și, la scurt timp, a început să-și modeleze propriul limbaj muzical modern.

În ciuda perioadelor în care a fost fascinat de diferite lucruri și a procesului de dezvoltare continuă a creațiilor sale, Witold Lutosławski a fost un compozitor excepțional, cu un stil individual foarte bine definit. A fost atât un avangardist, cât și un continuator al tradiției. Și-a găsit propria cale, pe care a urmat-o în mod constant, iar muzica sa este un exemplu al echilibrului perfect între formă și conținut, intelect și emoție. Toate acestea i-au asigurat lui Lutosławski un loc printre cei mai mari artiști ai secolului al XX-lea și i-au adus numeroase decorațiuni și premii.

„Preludiile dansante” au fost scrise în anul 1954 la solicitarea Editurii Muzicale din Polonia. Este una dintre lucrările didactice create în perioada fascinației lui Lutosławski pentru folclorul polonez, fiind totodată una dintre cele mai interpretate opere ale sale, atât în ​​sălile de concerte, cât și în școlile de muzică.

Program detaliat:

8 Aprilie 2021, ora 19.00, Sala Thalia, Sibiu

acces online: www.filarmonicasibiu.ro sau YT Filarmonica Sibiu

Orchestra Filarmonicii Sibiu
Dirijor: Gheorghe Costin
Soliști: Oxana Corjos – pian
            Petru Pane – clarinet

M. Reger – Variaţiuni şi fugă pe o temă de Mozart

W. Lutosławski – Preludii dansante pentru clarinet și orchestră de cameră
R. Schumann – Fantezia pentru pian și orchestră în la minor

12 Aprilie 2021, ora 19.00, Sala Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea

acces online: FB Filarmonica Valcea

Orchestra Filarmonicii “Ion Dumitrescu” Râmnicu-Vâlcea
Dirijor: Adrian Petrescu
Soliști: Oxana Corjos – pian
            Petru Pane – clarinet

W. A. Mozart – Uvertura la opera “Nunta lui Figaro”
W. Lutosławski – Preludii dansante pentru clarinet și orchestră de cameră

R. Schumann – Fantezia pentru pian și orchestră în la minor
W. A. Mozart – Simfonia nr. 28 in Do major

22 Aprilie 2021, ora 19.00, Palatul culturii din Târgu Mureş

acces online: FB Filarmonica Mureş sau YT Filarmonica Mureş

Orchestra Filarmonicii Târgu Mureş
Dirijor: Gheorghe Costin
Soliști: Oxana Corjos – pian
            Petru Pane – clarinet

W. A. Mozart – Simfonia în Do Major nr 41, ”Jupiter” KV 551
W. Lutosławski – Preludii dansante pentru clarinet și orchestră de cameră

J. Strauss – Burlesca în re minor pentru pian şi orchestră

 

from to
Scheduled Muzică

Violonista Martyna Pastuszka și {oh!} Orkiestra la

Violonista poloneză Martyna Pastuszka și ansamblul {oh!} Orkiestra vor prezenta programul „The French four seasons” în cadrul concertului care va avea loc pe 27 noiembrie la Teatrul Infinit din București. Institutul Polonez este partenerul evenimentului.
27 11.2024 Evenimente, Muzică

„POLSKA” la București – expoziție despre oameni,

POLSKA – Persoane, Origini, Locuri, Solidaritate, Kunoștințe și, bineînțeles, Arhitectură. Cea mai recentă expoziție realizată de Institutul Polonez din București vă ajută să cunoașteți țara noastră pe scurt. Expoziția se va afla pe gardul Palatului Șuțu din București  în perioada 16 octombrie -16 noiembrie 2024.
16 10.2024 16 11.2024 Istorie, Literatura, Muzică

Jazzul polonez ajunge la Cluj-Napoca și Baia

Formația pianistului polonez Marcin Wasilewski vine în România la două festivaluri - Transilvania Jazz Festival în Cluj-Napoca și One Jazz Festival în Baia Mare. Concertele vor avea loc pe 7 și 8 noiembrie.
07 11.2024 08 11.2024 Evenimente, Muzică