15.06.2021 - 16.06.2021 Cinema, Evenimente

Invitat polonez la festivalul One World Romania

Maciej Nowicki, directorul Festivalului Internațional de Film Watch Docs din Polonia va face parte din juriul care va decide câștigătorul proiectului Civil Society Pitch în cadrul festivalului de film documentar One World Romania.

Proiectul Civil Society Pitch se încheie pe 16 iunie cu un pitch public dedicat echipelor care au parcurs toate etapele proiectului început anul trecut, au documentat o temă corelată drepturilor omului și au realizat un trailer reprezentativ pentru documentarul în lucru.

Civil Society Pitch așază față în față cineaști (regizori sau producători de film documentar) și activiști  / organizații care luptă pentru apărarea drepturilor omului și oferă cadrul perfect pentru lucru: tutori străini cu vastă experiență în domeniu, un program dens pe parcursul a două zile, mentorat pentru dezvoltare preț de zece luni, atelier de follow-up și un premiu de 4.000 de euro celui mai bun proiect.

La sesiunea de public pitching de pe 16 iunie, de la cinematograful Elvire Popesco din București, vor participa 5 echipe (regizor+ONG) care își vor prezenta proiectul de documentar în fața unui juriu internațional și a publicului interesat.

Juriul, din care va face parte și Maciej Nowicki, directorul Festivalului Internațional de Film Watch Docs din Polonia, va decide proiectul câștigător.

Maciej Nowicki este cofondator și director al Festivalului Internațional de Film Watch Docs din Varșovia, unul dintre cele mai mari festivaluri de film pentru drepturile omului. Este autorul conceptului din spatele Future Docs, o platformă europeană dedicată întâlnirilor creative dintre apărători ai drepturilor omului și regizori de film documentar, precum și vicepreședinte al comitetului executiv al Fundației pentru Drepturile Omului Helsinki din Polonia – una dintre cele mai importante ONG-uri de acest tip din Europa. Expert în drepturile omului și film documentar, Nowicki a ținut sesiuni de training, a fost membru în mai multe jurii și a participat la diverse dezbateri în cadrul unor festivaluri de film internaționale.

Maciej Nowicki va participa și la conferința Kinedok cu titlul „Creșterea impactului social al filmului documentar și promovarea genului în comunități mici și mijlocii”, care va avea loc pe 15 iunie, ora 17.00, la J’ai Bistrot din București (Calea Griviței nr. 55).

Programul complet al festivalului 

from to
Scheduled Cinema Evenimente

„O poveste” de Stanisław Moniuszko la Sala

Vineri, 6 noiembrie 2026, de la ora 19:00, vă invităm la un concert găzduit de Sala Radio din București, în cadrul caruia Orchestra Națională Radio va interpreta "O poveste" de Stanisław Moniuszko.
26 10.2026 Alte, Evenimente, Muzică

POLISH(ed) BOOKS la Bucharest Graphic Days 🗓

În luna noiembrie va invităm la a cincea ediție a Bucharest Graphic Days unde vețti găsi o selecție de cărți și publicații poloneze contemporane, curatoriate de dr. Marcin Markowski de la Universitatea de Arte din Poznań "Magdalena Abakanowicz"
01 11.2026 29 11.2026 Arte vizuale, Evenimente

Expoziția „Râsu-Plânsu Interventions” de Aga Łuczakowska 🗓

Pe 23 octombrie, ora 18:00, la Centrul de Resurse în Fotofrafie din București se deschide expoziția Râsu-Plânsu Interventions de Aga Łuczakowska, urmată de o serie de evenimente concentrate în jurul acesteia: artist talk, tururi ghidate și workshop interactiv. Vă așteptăm!
23 10.2026 30 11.2026 Arte vizuale, Evenimente