5.09.2021 Teatru

Teatru polonez la Piatra Neamț

Extrem de talentatul regizor polonez Jakub Skrzywanek participă anul acesta la cea de-a 32-a ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț, care va avea loc în perioada 3-12 septembrie.

„Muzeul Holocaustului Românesc, o poveste care mai bine rămâne nespusă”, este ultima parte a „Tripticului despre violență” al lui Jakub Skrzywanek, care a fost deschis cu spectacolul „Mein Kampf”, atât de discutat inclusiv pe scena internațională.

Eroul reprezentației este personajul Karol Koperfyngel (protagonistul romanului „Incineratorul” al scriitorului ceh Ladislav Fuks), care spune istoria Holocaustului în România din propria perspectivă. Această temă reprezintă, de altfel, și axa dialogului postbelic dintre Mihail Sebastian și Mircea Eliade din timpul unei întâlniri care nu s-a petrecut niciodată.

Premiera spectacolului lui Jakub Skrzywanek, pregătit împreună cu echipa Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, a fost planificată pentru anul 2020, însă din cauza pandemiei a fost amânată.

„Muzeul Holocaustului Românesc, o poveste care mai bine rămâne nespusă” va fi prezentat duminică, 5 septembrie, la ora 17.00, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Jakub Skrzywanek este un reprezentant de marcă al generației tinere de regizori polonezi, creator de instalații performative și curator de programe la Teatrul Contemporan (Teatr Powszechny) din Szczecin. În 2019, a prezentat la Teatrul Contemporan din Varșovia prima parte a „Tripticului despre violență”, o adaptare a spectacolului „Mein Kampf”, care a urcat pe scena multor festivaluri internaționale de teatru. A doua parte a tripticului o reprezintă spectacolul „Kaspar Hauser”, pregătit de Teatrul Contemporan din Szczecin.

Tot duminică, 5 septembrie, la ora 15.00, la Muzeul de Artă din Piatra Neamț va avea loc o discuție despre teatrul polonez contemporan, căruia i-a fost dedicat numărul 52 al revistei de teatru Scena.ro. La întâlnire vor participa redactoarea numărului, criticul de teatru Oana Cristea Grigorescu și Paweł Rutkowski, reprezentant din partea Institutului Polonez din București.

Mai multe detalii:
 
👉 https://www.facebook.com/events/954184088648158
 
👉 https://www.facebook.com/events/892821838303583
 
👉 https://www.facebook.com/events/510852503349561
 
Bilete:
 
👉 www.bilete.ro/categorii/teatru/teatrul-tineretului-piatra-neamt
Scheduled Teatru

Poland Focus. Trei spectacole poloneze la Festivalul

Între 23 și 31 mai vă invităm la TESZT - Euroregional Theatre Festival Timișoara, la Timișoara! În mod deosebit, vă recomandăm ziua de marți, 26 mai, care va fi dedicată spectacolelor poloneze!
11 06.2026 Evenimente, Teatru

Unul dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani

Ivan Vîrîpaev este unul dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani, cu spectacole montate în peste 250 de teatre din întreaga lume. Pe 24 și 25 aprilie veți avea oportunitate să vedeți la ARCUB din București spectacolul lui „Mahamaya Electronic Devices” în prezența autorului.
24 06.2026 25 06.2026 Evenimente, Teatru

Ivan Vîrîpaev la București 🗓

Între iluzie și tehnologie, între întrebare și răspuns, între ceea ce credem că știm și ceea ce încă nu putem înțelege - acolo începe „Mahamaya Electronic Devices”, spectacolul creat de dramaturgul și regizorul polonez Ivan Vîrîpaev și care va fi jucat în prezența autorului pe 24 și 25 aprilie în București.
24 04.2026 25 04.2026 Evenimente, Teatru