17.02.2022 - 31.03.2022 Muzică

Sărbătorim ziua lui Chopin la Vâlcea

În preajma zilei de naștere a marelui compozitor polonez Fryderyk Chopin, Institutul Polonez din București vine la Râmnicu Vâlcea cu o expoziție pregătită de Institutul Fryderyk Chopin despre viața și creația acestuia. Expoziția poate fi văzută la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea până la sfârșitul lunii martie.

Fryderyk Chopin, născut pe 1 martie 1810 (sau 22 februarie 1810), este considerat unul dintre cei mai mari pianiști și compozitori ai epocii romantice. Un element caracteristic al operelor lui Chopin îl reprezintă exprimarea aprofundată și inspirația din modelele stilistice ale muzicii populare poloneze. Talentul său a fost descoperit când avea doar câțiva ani – mențiunile despre copilul genial au încântat rapid aristocrația din Varșovia.

Pe 5 noiembrie 1830, Chopin a părăsit Polonia pentru totdeauna. După ce a rătăcit îndelung, a plecat, în cele din urmă, la Paris. Pe drum, Chopin a scris un jurnal în care și-a dezvăluit starea sufletească din timpul șederii la Stuttgart, unde a fost copleșit de disperare din cauza înfrângerii răscoalei din noiembrie. Conform tradiției, atunci au fost create primele schițe pentru Studiul „Revoluționar”. Piesele din această perioadă sunt pline de dramatism care, încetul cu încetul, a început să domine opera compozitorului.

În ciuda faptului că a trăit în străinătate, Chopin a rămas tot timpul cu inima și mintea în Polonia. A început să trăiască viața emigranților polonezi, menținând relații strânse cu principalii intelectuali polonezi (Adam Mickiewicz, Julian Ursyn Niemcewicz, Ciprian Kamil Norwid).

Aflat în pragul morții, Chopin a cerut ca, după ce va muri, trupul să-i fie deschis, iar inima, trimisă la Varșovia. Borcanul cu inima compozitorului afundată în alcool a fost transportat clandestin în Polonia, în ianuarie 1850, de către sora sa mai mare, Ludwika Jędrzejewiczowa. La Varșovia, aceasta a păstrat-o în apartamentul său o vreme, iar ulterior a încredințat-o preoților misionari ai Bisericii Sfintei Cruci, care era, de altfel, biserica parohială a familiei Chopin. Placa comemorativă poartă inscripția lui Fryderyk Chopin, compatrioți. Deasupra, se află citatul din Evanghelia după Matei: Acolo unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

from to
Scheduled Muzică

World music din Polonia la Balkanik Festival

Pentru prima dată în România, ansamblul polonez Bubliczki va cânta pe 10 septembrie în Grădina Uranus din București în cadrul festivalului de world music Balkanik Festival.
10 09.2022 Evenimente, Muzică

Jazz polonez la Green Hours Jazz Fest

Cvintetul polonez Rafał Sarnecki Quintet va cânta pe 3 septembrie în grădina clubului Green Hours din București în cadrul festivalului Green Hours Jazz Fest.
03 09.2022 Evenimente, Muzică

Nu jazz polonez la festivalul Jazz in

Formația poloneză de nu jazz, Skalpel, revine anul acesta la Cluj, la festivalul Jazz in the Park, cu un concert mult așteptat în Parcul Etnografic.
03 09.2022 Evenimente, Muzică