5.08.2022 - 6.08.2022 Evenimente, Muzică

Concerte Vołosi în România

Ansamblul Vołosi revine în România cu două concerte în cadrul festivalului de arte, cultură și muzică Egyfeszt din județul Harghita, care va avea loc în perioada 4-7 august.

Anulând granițele dintre instrumentele cu coarde și având rădăcini în muzica Carpaților, maiestuos îmbinată cu note bine definite de jazz și rock, muzica creată de ansamblul Vołosi este iubită atât de publicul festivalurilor de rock și al marilor săli de concerte, dar și de către fanii world music.

Povestea ansamblului VOŁOSI a început în 2010, când violonistul Krzysztof Lasoń și violoncelistul Stanisław Lasoń au întâlnit interpreți incredibil de talentați în adâncul inimii Munților Carpați. În toți acești ani, Vołosi și-a creat propriul stil autentic: dinamic, pasional, sofisticat.

Muzicienii au susținut până în prezent peste 700 de concerte în 34 de țări din întreaga lume, fiind găzduiți de cele mai prestigioase festivaluri și locuri: Wiener Konzerthaus (Austria), Rainforest World Music Festival (Malaezia), Sori Festival (Coreea de Sud), City Theatre of Brugge (Belgia), Gala de la Stockholm Water Prize (Suedia), Hamamatsu World Music Festival (Japonia), CaixaForum (Spania), Colors of Ostrava (Cehia), Urkult (Suedia), Mission Folk Music Festival (Canada), TFF Rudolstadt (Germania) ), Shenzhen Music Festival (China), Dranouter (Belgia), Universo Assisi (Italia), Glatt&Verkehrt (Austria), Festivalul de Artă al Norvegiei de Nord, Songlines Encounters (Marea Britanie).

Au avut concerte în cadrul WOMEX 2014 și la ceremonia de deschidere a WOMEX 2017, la Stockholm Water Prize Gala pentru Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei, au cântat pentru șefii de state din Polonia, Olanda, Belgia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Ucraina, Letonia, Bulgaria şi Israel.

De-a lungul timpului, concertele lor au fost difuzate de Radioul Polonez, de BBC, WDR3 (Germania), Ö1 (Austria) și MBC (Coreea).

În cadrul concertelor din România, ansamblul va cânta, alături de violonistul maghiar Félix Lajkó, piese de pe albumul „Lajkó Félix – VOŁOSI”. CD-ul a urcat pe locul 2 în topurile World Music Charts Europe și locul 1 în topurile Balkan World Music Chart, precum și a obținut titlul de „Songlines Best Album 2019”.

👉 5 august, ora 20.00 – Castelul Lázár din Lăzarea 

👉 6 august, ora 19.00 – Sinagoga din Gheorgheni, str. Nicolae Bălcescu nr. 9 

https://www.youtube.com/watch?v=mIWmHK5JZJo

 

from to
Scheduled Evenimente Muzică

Marcin Dudek la București 🗓

Lucrarea artistului polonez Marcin Dudek „Faces in the crowd” (2020) va fi prezentată în București în cadrul expoziției „Offside / Ofsaid. Planuri, goluri și puncte” organizate de SAC - Spațiul de Arta de Contemporană și curatoriate de Alex Radu. Expoziția poate fi vizitată la /SAC @ MINCU GALLERY (str. Academiei nr. 18-20) între 16 iulie și 12 septembrie 2026.
16 07.2026 12 09.2026 Arte vizuale, Evenimente

Mateusz Kowalski la Sinaia Guitar Festival 2026

În cadrul Festivalului Internațional de Chitară Clasică Sinaia Guitar Festival 2026, vă invităm la recitalul extraordinar al chitaristului polonez Mateusz Kowalski, unul dintre cei mai remarcabili interpreți ai noii generații și artist nominalizat la premiile Grammy.
08 07.2026 Evenimente, Muzică

Prezență poloneză la festivalul Ceau, Cinema! din

Patru filme realizate în Polonia, la începutul carierei, de marele regizor Jerzy Skolimowski vor putea fi văzute, în copii restaurate, într-o retrospectivă organizată în cadrul celei de-a 13-a ediții a Festivalului Ceau, Cinema! din Timişoara, care va avea loc între 15 şi 19 iulie. În program se află și un lungmetraj selectat în competiția festivalului.
15 07.2026 19 07.2026 Cinema, Evenimente