1.08.2022 Cinema, Evenimente

Film polonez la Eforie Sud

Povestea impresionantă a vindecătorului ceh Jan Mikolášek, o adevărată emblemă a Cehoslovaciei înainte de Al Doilea Război Mondial va putea fi văzută pe 1 august, în deschiderea festivalului Cinemascop din Eforie Sud.

Grădina de vară din Eforie Sud de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 2 se redeschide pentru a cincea ediție a festivalului Cinemascop, între 1 și 7 august. În fiecare seară, începând cu ora 21.00, vor fi proiecții de filme, iar în timpul zilei vor avea loc ateliere de creație pentru copii sau poate fi vizitată galeria de artă amenajată în interiorul grădinii. Accesul la evenimente este liber.

Festivalul se deschide luni, 1 august, cu proiecția filmului „Șarlatanul” al renumitei regizoare poloneze Agnieszka Holland, candidatul Cehiei la premiile Oscar 2021, la categoria Cel mai bun film într-o limbă străină.

Holland abordează o istorie din Cehia, unde a studiat la celebra școală de film FAMU. În film ea caută cheia înțelegerii secretului vindecătorului ceh Jan Mikolášek, născut la sfârșitul secolului al XIX-lea și cunoscut drept Znachor.

Znachor a devenit foarte celebru în cei peste 60 de ani de activitate. El a tratat artiști, oameni de afaceri, politicieni, dar și săraci. În timpul comunismului a fost considerat dușman al sistemului, dar a fost protejat de Antonín Zápotocký, prim-ministru și președinte al Cehoslovaciei, căruia Mikolášek i-a salvat piciorul de la amputație. După moartea politicianului, vindecătorul și-a pierdut averea și drepturile civile.

***

ȘARLATANUL / Szarlatan

2020, Cehia, Irlanda, Polonia, 118 min., dramă

Regia: Agnieszka Holland

Născut la începutul secolului al XX-lea, herbalistul Jan Mikolášek devine bogat şi celebru după ce vindecă nenumărate boli cu mijloace neortodoxe. O adevărată emblemă a Cehoslovaciei înainte de Al Doilea Război Mondial, vindecătorul devine încă şi mai apreciat în timpul ocupaţiei naziste şi a regimului comunist. Fiecare regim îi apreciază îndemânarea şi îl protejează.

https://www.youtube.com/watch?v=X1SWFypYZVg

Programul complet al festivalului <<< facebook.com/events <<<

Scheduled Cinema Evenimente

Concert Subcarpați și Dagadana la București 🗓

Vă așteptam duminica, 30 noiembrie la Arenele Romane din București la Sărbătoarea Subcarpați cu invitatul special Dagadana la încheierea Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025
30 11.2025 Evenimente, Muzică, SEZONUL PL-RO, SOLIDARITATEA PL-RO

„Amprente. O antologie a poetelor poloneze” –

Vineri, 5 decembrie, ora 13:00, lansăm antologia "Amprente. o antologie a poetelor poloneze", apărută la Editura Tracus Arte la Târgul de Carte Gaudeamus din București (Romexpo, pavilionul B2)
05 12.2025 Evenimente, Literatura, SEZONUL PL-RO

Lansarea dosarului scena.ro despre Kantor și spectacolul

Luni, 26 ianuarie 2026, de la ora 19.00, la Teatrul Mic – Sala Studio Gabroveni, Scena.ro organizează un dublu eveniment: înmânarea Premiului Scena.ro pentru 2025 și lansarea numărului 70 al revistei, care include un dosar special dedicat regizorului polonez Tadeusz Kantor. Acesta va fi urmat de spectacolul ”Între noi e totul bine” după Dorota Masłowska, de Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău.
19 01.2026 Evenimente, Teatru