3.09.2022 Evenimente, Muzică

Jazz polonez la Green Hours Jazz Fest

Cvintetul polonez Rafał Sarnecki Quintet va cânta pe 3 septembrie în grădina clubului Green Hours din București în cadrul festivalului Green Hours Jazz Fest.

Chitaristul Rafał Sarnecki a cântat alături de cvintetul său la festivaluri și cluburi de jazz din întreaga lume, printre altele în China, Coreea de Sud, Israel, Malaezia, Chile, America. A înregistrat patru albume de autor, dintre care „Song From a New Place” (2008) și „Cat’s Dream” (2014) au fost nominalizate la prestigioasele premii Fryderyk, iar „The Madman Rambles Again” a fost declarat de redacția revistei americane „All About Jazz” printre cele mai interesante 12 albume ale anului 2011. A cântat alături de muzicieni precum Lucas Pino, Joel Frahm, Ingrid Jensen, Ben Wendel, Gary Thomas, fiind unul dintre puținii muzicieni polonezi care s-au stabilit în America, unde a trăit și a compus timp de peste un deceniu, precum și a studiat sub conducerea unuia dintre cei mai cunoscuți profesori de chitară, Paul Bollenbeck. În 2015 și-a susținut teza de doctorat la Universitatea de Muzică „Fryderyk Chopin” din Varșovia, obținând titlul de doctor în arte muzicale. Trei ani mai târziu a început să lucreze la Academia de Muzică „Grażyna și Kiejstut Bacewicz” din Łódź. În prezent lucrează ca asistent universitar, susținând cursuri de chitară jazz, dar și de compoziție și aranjament.

Concertul formației Rafał Sarnecki Quintet va avea loc sâmbătă, 3 septembrie, în grădina clubului Green Hours din București, fiind prima trupă din programul serii. Concertul muzicienilor polonezi va începe la ora 18.30.

🎫 Bilete 👉 www.bilet.ro/eveniment/green-hours-jazz-fest

Concertul este organizat în colaborare cu Fundația Jazz po polsku și cu sprijinul Institutului Adam Mickiewicz din Varșovia.

Łukasz Poprawski – saxofon

Piotr Wyleżoł – pian

Rafał Sarnecki – chitară

Wojciech Pulcyn – contrabas

Adam Zagórski – percuție

https://youtu.be/R3n23P8wEOE

Programul festivalului <<<

Scheduled Evenimente Muzică

Lucrările artistelor poloneze la galeria SAC din

Marți, 7 aprilie și miercuri, 8 aprilie, începând cu ora 18, vă invităm la vernisajul expoziției internaționale de grup „Rhythmic Stress / Tensiuni în ritm”, co-curatoriată de Alex Radu și Charles Moore, la /SAC @ BERTHELOT și /SAC @ MINCU GALLERY. În cadrul expoziției veți avea ocazie să vedeți filmul „100 m” al artistei vizuale, coregrafe și dansatoare poloneze Monika Szpunar și o lucrare a Juliei Kowalska.
07 04.2026 27 06.2026 Alte, Arte vizuale, Evenimente

Despre storytelling la Cluj 🗓

Un atelier intensiv de 4 zile de video-storytelling (1-4 aprilie) și un performance (7 aprilie) îi propune publicului clujean duoul polonez Nowacka & Turkowski. Ambele evenimente sunt organizate și găzduite de către REACTOR de creație și experiment.
01 04.2026 07 04.2026 Arte vizuale, Evenimente, Teatru

Concert Vołosi la Classix Festival din Iași

Ansamblul Vołosi revine în România cu un concert în cadrul festivalului Classix din Iași, care va avea loc în data de 7 martie.
07 03.2026 Evenimente, Muzică