31.08.2022 - 30.09.2022 Istorie

Luptă și suferință. Polonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

La optzeci și trei de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Polonia, prima sa victimă, își amintește de cel mai dramatic conflict armat din istoria lumii. Despre acesta vorbește expoziția care, până la sfârșitul lui septembrie, va fi prezentată la Biblioteca Județeană "Antim Ivireanul" Vâlcea. Vă invităm miercuri, 31 august 2022, ora 11.00, la vernisajul expoziției „Luptă și suferință. Polonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.

 

Expoziția „Luptă și suferință. Polonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial” prezintă soarta Poloniei în timpul războiului, care, la 1 septembrie 1939, a fost atacată de Germania, iar pe 17 septembrie, de către Uniunea Sovietică.

În ciuda superiorității numerice a ocupanților, polonezii au constituit, de-a lungul întregului război mondial, o rezistență armată puternică, atât pe teritoriul țării lor, cât și pe alte fronturi și câmpuri de luptă din întreaga lume.

Expoziția, formată din 16 panouri, prezintă cele mai importante momente de la acea vreme. O atenție sporită este acordată, de asemenea, destinelor populației civile. Bogăția acestora se regăsește în fotografiile de arhivă obținute din arhivele diferitelor țări, inclusiv din colecțiile românești.

Povestea despre drama războiului, care a fost pregătită de unul din cele mai moderne muzee din lume – Muzeul Celui de-Al Doilea Război Mondial din Gdańsk, precum și de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone, va fi prezentată în peste 60 de țări ale lumii.

Institutul Polonez din București a pregătit versiunea în română, îmbogățind-o cu teme legate de relațiile polono-române din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și cu fotografii obținute de la Arhivele Naționale ale României, ce ilustrează șederea în România a celor 60-100 de mii de refugiați polonezi.

Expoziția va fi prezentată la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, în perioada 31 august – 30 septembrie 2022, poate fi vizitată în intervalul orar 9.00 – 19.00.

Vernisajul expoziției va avea loc pe 31 august 2022, la ora 11.00.

Vezi filmul vloggerilor români despre locurile în care a început cel de-Al Doilea Război Mondial (în limba română): 

https://www.youtube.com/watch?v=xq6BzMn-e-0

 

from to
Scheduled Istorie

„Enigma. Victoria decriptării” la Deva 🗓

Datorită geniului matematic al criptologilor polonezi, complicatul cifru al „Enigmei”, celebra mașină de criptat germană, a fost spart — un succes care a schimbat cursul celui de-Al Doilea Război Mondial. Vă invităm să vizitați expoziția „Enigma. Victoria decriptării”, între 3 și 30 noiembrie, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.
03 11.2025 30 11.2025 Istorie

Zilele Culturii Polone 🗓

Muzică, film, istorie - asta inseamnă Zilele Culturii Polone în Bucovina organizate în fiecare an de Uniunea Polonezilor din România. Ediția de anul acesta, cea de-a XXVI-a, se va desfășura în perioada 20-23 august la Suceava, Moara și Solonețu Nou.
20 08.2025 23 08.2025 Arte vizuale, Cinema, Evenimente, Istorie, Literatura, Muzică, SEZONUL PL-RO, SOLIDARITATEA PL-RO

Râmnicu Vâlcea: descoperim „Comorile Cracoviei”  🗓

Monumente de talie mondială, povești fascinante, atmosfera de neuitat a pieței din Cracovia, dar și arhitectura modernă deosebită sunt semne distinctive ale orașului Cracovia, unul dintre cele mai frumoase orașe din Polonia. Le puteți descoperi vizitând expoziția „Comorile Cracoviei”, prezentată la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul” Vâlcea, în perioadă 18 iunie -15 iulie 2025.
18 06.2025 18 07.2025 Arhivă, Istorie