28.06.2023 - 16.07.2023 Arte vizuale, Evenimente

Grafică și Desene – Jacek Szewczyk și Chris Nowicki la Muzeul de Artă Cluj Napoca

Vă invităm să vedeți expoziţia "Grafică și Desene" la Muzeul de Arta Cluj-Napoca care se va deschide miercuri, 28 iunie, la ora 17.00. Expoziția conține lucrările realizate de doi graficieni din Polonia - Jacek Szewczyk și Chris Nowicki, cadre didactice ale Academiei de Artă din Wrocław, și va putea fi vizitată până pe 16 iulie, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00.

 

Vernisajul va avea loc miercuri, 28 iunie 2023, ora 17:00, în prezenţa celor doi artişti expozanţi şi a iniţiatorului proiectului expoziţional, dr. Gabriela Rostaş, instituţia-gazdă fiind reprezentată de prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács, manager al MACN, împreună cu muzeografa  Alexandra Sârbu. 

 

Expoziția de lucrări grafice și desene semnate de Jacek Szewczyk aduce pe simezele Muzeului de Artă Cluj-Napoca o serie de creații realizate în diferite perioade. Acestea sunt, în principal, print-uri realizate în tehnica gravurii și desene tipărite digital. Subiectele reprezintă situații mai mult sau mai puțin probabile care se întâmplă în viața fiecăruia. Graficianul polonez afirmă că „atunci când desenez aceste incidente minore, încerc să le dau caracterul unor comentarii de autor, într-un mod non-obiectiv și cu o anumită distanță emoțională, precum și cu un anumit simț al umorului. În acest mod simplu, evenimentele accidentale sau realitatea observată se transformă adesea în opere de artă”. Jacek Szewczyk își dorește ca aceste gravuri și desene să rămână semne ale timpului, nu doar pentru viitorii arheologi, ci și pentru cei câțiva care mai apreciază vechimea hârtiei și mirosul cernelii.

Devotat îndrumător al tinerei generații de graficieni polonezi, care studiază la Academia de Artă din Wrocław, Chris Nowicki și-a împletit de-a lungul carierei pasiunea pentru arta desenului și a gravurii cu profesiunea, care a devenit pentru el un mod de viață. Despre creația sa, graficianul spune că oamenii nu văd întotdeauna semnificația operei sale artistice. Chiar dacă se întâmplă ca uneori imaginea să nu fie foarte complicată, întotdeauna există un înțeles filozofic important în spatele ei. De exemplu, la prima vedere, seria de mașini abandonate din Entropy pare a fi un studiu de texturi și compoziție, dar, în fapt, este o meditație asupra vieții și a morții. Seria „legumelor” nu este doar un studiu de natură statică, ci o încercare de a onora experiențele pe care Chris Nowicki le-a avut de-a lungul anilor în care a predat gravura în China. „Încurajez oamenii să nu se uite doar la gravurile mele, ci să se gândească la lucruri mai profunde, semnificații care ar putea fi inerente în imagine”, afirmă experimentatul grafician.

 Expoziţia Grafică și Desene de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, P-ța Unirii nr. 30, 40098, Cluj-Napoca) se va deschide miercuri, 28 iunie 2023, începând cu ora 17:00, şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00. Ultimul bilet de intrare va fi emis la ora 16:30.

Cei doi artiști polonezi revin în peisajul expozițional al Muzeului de Artă Cluj-Napoca după o absență de 16 ani, prezentând iubitorilor de artă o selecție de lucrări de grafică și desene realizate în ultimii ani. Cu o bogată activitate artistică și academică, Jacek Szewczyk și Chris Nowicki sunt, de asemenea, binecunoscuți în rândul studenților și cadrelor didactice de la Departamentul de Grafică al UAD Cluj-Napoca, colaborând cu aceștia la diverse proiecte și schimburi de expoziții interinstituționale. Prezenta expoziție este itinerantă, ea poposind în perioada 20 iulie – 6 august 2023 la Timișoara, în galeria de artă a  Fundaţiei Interart TRIADE.

Eveniment realizat cu sprijinul La Casa și Crama Oprișor

from to
Scheduled Arte vizuale Evenimente

Lucrările artistelor poloneze la galeria SAC din

Marți, 7 aprilie și miercuri, 8 aprilie, începând cu ora 18, vă invităm la vernisajul expoziției internaționale de grup „Rhythmic Stress / Tensiuni în ritm”, co-curatoriată de Alex Radu și Charles Moore, la /SAC @ BERTHELOT și /SAC @ MINCU GALLERY. În cadrul expoziției veți avea ocazie să vedeți filmul „100 m” al artistei vizuale, coregrafe și dansatoare poloneze Monika Szpunar și o lucrare a Juliei Kowalska.
07 04.2026 27 06.2026 Alte, Arte vizuale, Evenimente

Despre storytelling la Cluj 🗓

Un atelier intensiv de 4 zile de video-storytelling (1-4 aprilie) și un performance (7 aprilie) îi propune publicului clujean duoul polonez Nowacka & Turkowski. Ambele evenimente sunt organizate și găzduite de către REACTOR de creație și experiment.
01 04.2026 07 04.2026 Arte vizuale, Evenimente, Teatru

Plakat – Polska lui Ryszard Kaja la

La Universitatea Creștină Partium din Oradea poate fi admirată, până pe 26 aprilie 2026, o superbă expoziție dedicată unuia dintre cei mai importanți creatori ai afișului polonez contemporan, Ryszard Kaja. Reunind lucrări din celebra serie Polska, realizată între 2012 și 2019, expoziția propune o călătorie vizuală originală prin geografia și imaginarul cultural al Poloniei - o privire tandră, discret ironică și profund personală asupra unei țări surprinse dincolo de clișeele patriotice.
25 03.2026 26 04.2026 Arte vizuale