19.10.2023 - 30.11.2023 Arte vizuale, Literatura

Bestiarul lui Lem la Cluj

Adorată de toată lumea, expoziția „Bestiarul lui Lem ilustrat de Mróz”, realizată de prof. Janusz Górski de la Academia de Arte Frumoase din Gdańsk, pune în legătură ilustrații semnate de Daniel Mróz cu fragmente din proza lui Stanisław Lem, prezentându-le publicului larg prin intermediul imaginilor amplasate în Biblioteca Centrală Universitară din Cluj.

Continuăm să sărbătorim pe Stanisław Lem (1921 – 2006) – scriitor, filozof, futurolog, autor de cărți SF și unul dintre cei mai populari și apreciați autori polonezi din lume. Operele sale au fost traduse în 52 de limbi, în tiraj total de 41 de milioane de volume, creația sa fiind catalogată ca un fenomen la scară mondială, cu o mare influență mai ales în rândul tinerei generații de iubitori ai genului, prin introducerea în atenția cititorilor a unor teme noi legate de apariția roboților auto-conștienți și a inteligenței artificiale, de avansul și realizările medicinii moderne, teme generatoare de dileme etice sau chiar legale. După debutul ca poet în 1946, Lem finalizează în 1949 romanul de inspirație autobiografică Edificiul nebuniei absolute, publicat abia în 1955. În 1951 apare primul său volum SF, Astronauții, gen în care va excela ulterior, anticipând concepte precum realitatea virtuală și nanotehnologia, care la momentul respectiv nu puteau fi integrate decât în domeniul literaturii științifico-fantastice. Dintre textele sale filozofice, reținem Dialogi (1957) și Summa Technologiae (1964), care abordează din perspectivă proprie efectele la nivel social ale dezvoltărilor cibernetice, dar și biologice.

 Universul extraterestru este abordat în romanele Solaris (1961) – a cărui ecranizare premiată la Cannes în 1972, este semnată de regizorul rus Andrei Tarkovski, Glasul Domnului (1968) și Fiasko (1987). Renumele internațional îl datorează cu precădere seriei de povestiri umoristice, reunite sub titlul Ciberiada, publicate în 1965, care propune cititorului o lume mecanizată populată de roboți. Având drept protagoniști doi roboți constructori cu puteri demiurgice, Trurl și Klapaucius, acest univers care părea la acel moment fantastic, ireal, imposibil, poate fi azi catalogat drept manifestarea anticipativă a unei viziuni paralele, probabile, chiar posibile.

Cele mai bune reprezentări ale personajelor lui Lem au fost create de Daniel Mróz, ilustrator și designer renumit din Cracovia. Fără a fi în mod necesar un adept al literaturii SF, Mróz a fost captivat de simțul umorului demonstrat de Stanisław Lem. Deși nu a ilustrat decât trei din scrierile lui Lem, Cartea roboților, Ciberiada și Motoare mortale, pentru mulți fani ai genului textele lui Lem sunt inseparabile de desenele lui Mróz.

Creația lui Mróz este populată de extratereștri și roboți, ce amintesc de cinematografia și literatura SF, demoni și monștri din reprezentări medievale, personaje caricaturale, juxta punând ca într-o joacă gravuri din enciclopedii din secolul al XIX-lea, fantezii suprarealiste, ilustrații din romanele lui Verne, scene din poveștile lui Poe, dar și din Biblie.

Vă invităm să vă îndreptați pașii spre Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” (Cluj-Napoca, Str. Clinicilor, nr. 2) în perioada 19 octombrie – 30 noiembrie 2023.

from to
Scheduled Arte vizuale Literatura

Expoziția „Abundență. Arta feminină în secolul XXI”

Până la 18 mai 2025, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău, puteți vizita expoziția „Abundență. Arta feminină în secolul XXI”, care prezintă lucrările a 16 artiste din noua și cea mai tânără generație a scenei culturale poloneze. Proiectul celebrează bucuria de a trăi a femeilor, libertatea și forța lor, dar și energia creatoare și sentimentul de comunitate. Evenimentul face parte din programul cultural internațional al Președinției Poloniei în Consiliul UE.
05 04.2025 18 05.2025 Arte vizuale

Expoziția „Arhitectura independenței în Europa Centrală” la

Expoziția „Arhitectura independenței în Europa Centrală” ajunge și la Oradea, unde va putea fi vizitată între 11 aprilie și 30 mai 2025, în spațiul emblematic al Turnului Primăriei Oradea. Este o ocazie specială pentru orădeni și turiști deopotrivă să exploreze un subiect fascinant: evoluția obiectelor, formelor și funcțiilor în arhitectură, într-un oraș cunoscut pentru patrimoniul său remarcabil, reprezentativ pentru stilurile Art Deco și Secession.
11 04.2025 31 05.2025 Arte vizuale, Istorie

Povestea culorilor la Bălți: un mural ce

La Bălţi a fost finalizat un mural de mari dimensiuni, care înfrumusețează fațada Hotelului Bălţi. Proiectul s-a bazat pe ilustrația celebrei artiste poloneze Katarzyna Walentynowicz, iar dezvăluirea oficială a avut loc pe 26 martie. Proiectul a fost realizat de Institutul Adam Mickiewicz în cadrul programului cultural al Președinției Poloneze a Consiliului Uniunii Europene 2025.
26 03.2025 31 12.2025 Arte vizuale