Încă de la începutul războiului, autoritățile de la București, supuse presiunilor germane din ce în ce mai puternice, la care s-au adăugat apoi temerile legate de agresiunea sovietică, au decis să interneze autoritățile poloneze. În această perioadă, refugiați și militari polonezi au trecut în număr mare granițele României, aproximativ 26.000 de civili și 25.000 de militari găsindu-și refugiu în țara vecină. Civilii au fost trimiși în mai multe orașe, cei mai mulți în Ploiești, București, Călărași, Strehaia și Râmnicu Vâlcea. Datorită statutului de neutralitate asumat de către statul român, militarii au fost internați în lagăre și li s-au confiscat echipamentele și armamentul (în valoare de aproximativ 2 miliarde de lei, inclusiv tancuri și avioane). Relațiile strânse de alianță din trecut și-au pus amprenta asupra atitudinii față de polonezi a autorităților și societății românești. În ciuda presiunii germane continue, Bucureștiul a acceptat evacuarea aurului polonez, a valorilor Fondului Apărării Naționale și a bunurilor culturale naționale prin portul Constanța; de asemenea, Banca Națională a României a acceptat 3 tone de aur în lingouri ca depozit.

Au fost tolerate evadările în masă ale soldaților armatei poloneze din lagărele de internare, făcându-se, în același timp, eforturi pentru asigurarea unor condiții de viață decente celor rămași. Această atitudine a fost umbrită de predarea către germani, în februarie 1941, la ordinul generalului Ion Antonescu, a 1600 de soldați și ofițeri aflați încă în lagăre. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că, până la acea dată, datorită atitudinii favorizante a autorităților, 20000 de ofițeri și soldați au putut pleca în Franța pentru a relua lupta armată împotriva germanilor (restul celor internați s-au întors în Polonia, aflată sub ocupație germană sau sovietică).

Refugiații civili au avut parte de grijă și bunăvoință din partea statului și a societății românești. Aceștia au fost sprijiniți prin alocații (aproximativ 2 miliarde de lei), organizații caritabile (de exemplu, Comitetul Central pentru Ajutorarea și Bunăstarea Refugiaților din România, Comitetul American pentru Ajutorarea Polonezilor, care era o continuare a YMCA de dinainte de război), activități culturale, educaționale și sportive, precum și oportunități de educație pentru tineri și copii. Bunătatea și simpatia de care au avut parte în România au rămas în memoria recunoscătoare nu numai a celor care s-au întors în patrie după război, ci și a urmașilor lor și a societății poloneze în general.

Cea mai recenta expoziția pregătita de Institutul Polonez din București: România – azil și tranzit pentru polonezi în lupta lor pentru libertate poate fi vizionată pe gardul Muzeului Municipiului București – Palatul Șuțu până pe 20 aprilie.