20.11.2025 - 26.11.2025 Cinema, Evenimente

CinePOLSKA – Festivalul Filmului Polonez în România și Republica Moldova

Șase producții cinematografice propune cea de-a 21-a ediție a Festivalului Filmului Polonez CinePOLSKA, care se va desfășura în perioada 20-26 noiembrie 2025.

Filmele vor putea fi văzute de publicul din România și Republica Moldova exclusiv online pe platforma TIFF Unlimited (intră aici: unlimited.tiff.ro). Accesul la filme va fi gratuit, nefiind necesară înființarea unui cont pe platformă. Toate filmele vor avea subtitrare în română și engleză.

***

PROGRAM:

SUB VULCAN (r. Damian Kocur, 105 min.), disponibil pe platforma TIFF Unlimited pe 20, 21 și 22 noiembrie

ACESTA NU E FILMUL MEU (r. Maria Zbąska, 99 min.), disponibil pe platforma TIFF Unlimited pe 21, 22 și 23 noiembrie

SIMONA KOSSAK (r. Adrian Panek, 100 min.), disponibil pe platforma TIFF Unlimited pe 21, 22 și 23 noiembrie

SUB CERUL CENUȘIU (r. Mara Tamkovich, 82 min.), disponibil pe platforma TIFF Unlimited pe 22, 23 și 24 noiembrie

PIERDEREA ECHILIBRULUI (r. Korek Bojanowski, 94 min.), disponibil pe platforma TIFF Unlimited pe 23, 24 și 25 noiembrie

CURAJ ALB (r. Marcin Koszałka, 115 min.), disponibil pe platforma TIFF Unlimited pe 24, 25 și 26 noiembrie

***

→ SUB VULCAN / Pod wulkanem

disponibil pe platformă în zilele de 20, 21 și 22 noiembrie

2024, Polonia, 105 min.

Regia: Damian Kocur

subtitrare în română și engleză

O familie ucraineană își petrece ultima zi de vacanță în Tenerife, Spania. Când invazia Rusiei în Ucraina îi blochează pe insulă, trebuie să facă față izolării, datoriei, fricii și unul altuia.

Trailer: www.youtube.com

 

→ ACESTA NU E FILMUL MEU / To nie mój film

disponibil pe platformă în zilele de 21, 22 și 23 noiembrie

2023, Polonia, 99 min.

Regia: Maria Zbąska

subtitrare în română și engleză

O femeie şi un bărbat înaintează pe o plajă trăgând după ei o sanie care îi face să arate ca nişte exploratori polari. După ultima ceartă straşnică şi o tentativă de divorţ, Janek şi Wanda îşi lansează un ultimatum şi decid să pornească într-o călătorie de 400 de kilometri pe jos, în toiul iernii, de-a lungul Mării Baltice. Dacă reuşesc să ajungă la destinaţie, vor rămâne împreună, dacă nu, se vor despărţi fără alte discuţii. În timpul călătoriei, cei doi soţi vor înfrunta capriciile naturii şi vor învăţa din nou să fie împreună.

Trailer: www.youtube.com

 

→ SIMONA KOSSAK

disponibil pe platformă în zilele de 21, 22 și 23 noiembrie

2024, Polonia, 100 min.

Regia: Adrian Panek

subtitrare în română și engleză

Neînzestrată cu talentul care i-a definit familia de generații întregi, Simona Kossak crește fără să simtă căldură din partea mamei despotice. După ce termină studiile, Simona lasă totul în urmă – casa, tradițiile, convențiile sociale – și acceptă un post de cercetător în Białowieża, unde începe să-și trăiască viața după propriile reguli. Se stabilește în mijlocul pădurii, într-o casă fără curent electric și apă, înconjurată de natura sălbatică. Acolo îl întâlnește pe fotograful Lech Wilczek, împreună cu care împărtășește dragostea pentru natură și nevoia de libertate. Cu toate acestea, convingerile ei despre cum ar trebui să arate activitatea unui naturalist și poziția unei tinere femei într-o lume dominată de bărbați sunt puse la grea încercare. Va trebui să-și apere nu numai idealurile, ci și lumea plantelor și a animalelor.

Trailer: www.youtube.com

 

→ SUB CERUL CENUȘIU / Pod szarym niebem

disponibil pe platformă în zilele de 22, 23 și 24 noiembrie

2024, Polonia, 82 min.

Regia: Mara Tamkovich

subtitrare în română și engleză

Belarus, 2020. Protestele cauzate de fraudarea alegerilor prezidențiale de către Aleksandr Lukașenko continuă. O jurnalistă anti-regim transmite în direct de la o represiune violentă împotriva unei demonstrații pașnice. Deși este ținta unei drone a poliției, Lena continuă să relateze și este arestată. Soțul ei face tot ce poate pentru o salva, dar autoritățile sunt hotărâte să-i distrugă pe amândoi.

Filmul este inspirat din povestea cuplului de jurnaliști belaruși Igor Ilyash și Katsiaryna Andryeva, care au fost arestați în noiembrie 2020.

Trailer: www.youtube.com

 

→ PIERDEREA ECHILIBRULUI / Utrata równowagi

disponibil pe platformă în zilele de 23, 24 și 25 noiembrie

2024, Polonia, 94 min.

Regia: Korek Bojanowski

subtitrare în română și engleză

Deși Maja și-a dedicat întreaga viață actoriei, nu are încredere în ea și în abilitățile sale. Este convinsă că, la fel ca majoritatea studenților, nu-și va găsi un loc de muncă după ce va termina școala de teatru. Totul se schimbă atunci când întâlnește un nou regizor. Carismaticul bărbat are sarcina de a-i ajuta pe studenți să obțină diploma de absolvire. Maja primește rolul principal în piesa „Lady Macbeth”, ceea ce îi redă încrederea în sine și dragostea pentru actorie. Curând, însă, obiectivul principal al Majei nu mai este spectacolul de absolvire, ci să dezvăluie adevărata față a regizorului.

Trailer: www.youtube.com

 

→ CURAJ ALB / Biała odwaga

disponibil pe platformă în zilele de 24, 25 și 26 noiembrie

2024, Polonia, 115 min.

Regia: Marcin Koszałka

subtitrare în română și engleză

Sfârșitul anilor 1930, Carpații polonezi. Jędrek Zawrat, un alpinist talentat, descendent dintr-o familie de locuitori montani, adoră să trăiască viața cu pulsul la maximum. Frumoasa Bronka Skorus este femeia cu care vrea să se căsătorească, dar familia acesteia decide să o mărite cu fratele lui Jędrek, calmul și sobrul Maciek. Jędrek își părăsește regiunea natală și caută uitarea prin tărâmurile Cracoviei. Izbucunirea celui de-Al Doilea Război Mondial îi obligă pe frați să ia decizii dintre cele mai dificile. Vor lupta în tabere opuse într-un conflict care va determina nu numai soarta lor personală, ci și viitorul întregii regiuni.

Trailer: www.youtube.com

 

 

 

 

 

from to
Scheduled Cinema Evenimente

Pedagogi teatrali polonezi la Chișinău 🗓

Regizorul, actorul și pedagogul polonez Janusz Stolarski va fi unul dintre cei patru profesori care vor susține ateliere la Chișinău în cadrul ClassFest Acting Lab - o extensie a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru și Film, care pune accent pe procesul de învățare și creație artistică.
10 11.2025 15 11.2025 Evenimente, Teatru

Participare poloneză la Festivalul de Muzică Veche

Pe 10 noiembrie, la Muzeul Național de Artă al României din București pianistul polonez Sławomir Zubrzycki va susține un concert de excepție la un instrument unic proiectat de însuși Leonardo da Vinci - viola organista. Concertul se desfășoară în cadrul Festivalului de Muzică Veche.
10 11.2025 Evenimente, Muzică

Participare poloneză la festivalul Nova din București

Instalația interactivă „Simulacra” a artistei poloneze Karina Smigla-Bobinski va putea fi văzută în perioada 6-13 noiembrie la Rezidența9 din București în cadrul festivalului de artă și științe Nova.
06 11.2025 13 11.2025 Arte vizuale, Evenimente