12.02.2019 - 27.02.2019 Evenimente, Istorie

Eroine (in)vizibile

Poveștile fascinante ale celor 34 de poloneze și românce care au avut curajul de a-și schimba țara, Europa și lumea pot fi cunoscute între 12 și 27 februarie 2019 în cadrul expoziției pregătite de Institutul Polonez și prezentată la Muzeul Național Cotroceni din București. Expoziția va fi însoțită de o întâlnire dedicată femeilor din ambele țări, implicate în lupta împotriva comunismului, la care vor participa disidenta și poeta Ana Blandiana și sociologul prof. Laura Grünberg.

Printre protagonistele expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea” s-au aflat luptătoare pentru independență sau drepturile femeilor, precum și pioniere în domeniul științei sau al sportului. Mulțumită determinării și forței lor morale, putem afirma că trăim astăzi mai bine. 

Cele 17 poloneze și 17 românce ale căror istorii sunt prezentate în cadrul expoziției sunt personalități mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg, deși nu lipsesc nici cele care, în ambele țări, reprezintă simboluri incontestabile ale succesului. Printre femeile prezentate s-au aflat și femei care și-au dedicat viața luptei împotriva comunismului și care au fost reprimate de regim. În anul 2019 sărbătorim 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est, așadar soarta lor merită în mod deosebit amintită.

Un astfel de personaj este românca Elisabeta Rizea, care ani de zile s-a luptat cu regimul ca membru al mișcării de rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș. Curajoasa țărancă, căreia i-a fost confiscată gospodăria și a fost închisă cu forța, în ciuda tuturor torturilor a rămas credincioasă convingerilor sale. Printre eroinele poloneze ale expoziției care au luptat împotriva regimului comunist a fost Elżbieta Zawacka, o femeie soldat extraordinară, care a efectuat misiuni speciale în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, mai târziu închisă de comuniști pentru mulți ani, iar după 1989 una dintre primele două femei din Armata Poloneză care au fost avansate la gradul de general.

Depre femeile puțin cunoscute care au contribuit la căderea comunismului, dar și despre importanța feminismului în trecut și astăzi se va vorbi în cadrul întâlnirii „Eroine (in)vizibile” care însoțește expoziția. Vă invităm să participați la discuție marți, 19 februarie 2019, la Muzeul Național Cotroceni (Bulevardul Geniului nr. 1). În cadrul întâlnirii, care va fi însoțită de proiecția filmului polonez „Nu am fost eroi. Greva prin ochii femeilor”, vor vorbi femei extraordinar de interesante, reprezentante ale unor generații diferite:

✔ ANA BLANDIANA – disident român supus represiunii în perioada comunistă, excelentă poetă și eseistă. După revoluția română din anul 1989, a fondat Fundația Academia Civică și, împreună cu soțul ei, Romulus Rusan, a creat primul memorial din lume dedicat victimelor comunismului în fosta închisoare comunistă din Sighetu Marmației. Laureată a multor premii internaționale, inclusiv poloneze, pentru activitatea sa civică și scriitoricească.

✔ Prof. LAURA GRÜNBERG – sociolog, profesor universitar, activistă în mișcările femeilor din România, scriitoare. Are numeroase publicații, printre altele în domeniul sociologiei genului, sociologiei corpului și sociologiei educației. Este unul dintre co-autorii cărții „Nesupusele. 100 de femei pentru 100 de ani de România modernă” (https://edituraunivers.ro/produs/nesupusele/).

Moderatorul discusiei va fi Matei Martin, jurnalist și redactor al săptămânalului „Dilema veche”. 

=======================

Planul întâlnirii „Eroine (in)vizibile” de pe 19 februarie 2019:

orele 18.15-19.00 – sosirea participanților și vizitarea expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea”
ora 19.00 – proiecția filmului „Nu am fost eroi. Greva prin ochii femeilor” (23 min.,2010, Polonia, sub îndrumarea lui Andrzej Wajda), urmată de discuția „Eroine (in)vizibile”, cu participarea Anei Blandiana și Laurei Grünberg, moderată de Matei Martin

Participarea la întâlnirea „Eroine (in)vizibile” de pe 19 februarie 2019 se face gratuit, însă datorită regulilor de vizitare ale Muzeului Național Cotroceni este obligatorie înscrierea electronică, care trebuie să conțină numele și prenumele persoanei participante, precum și numărul de buletin. Aceste informații trebuie trimise până la data de 15 februarie 2019 la adresa evenimente@muzeulcotroceni.ro

=======================

Vernisajul expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea” va avea loc marți, 12 februarie 2019, ora 18.00, la Muzeul Național Cotroceni. 
Accesul este gratuit. Datorită regulilor de vizitare ale muzelui, este obligatorie înscrierea electronică, care trebuie să conțină numele și prenumele persoanei participante, precum și numărul de buletin. Aceste informații trebuie trimise până la data de 7 februarie 2019 la adresa evenimente@muzeulcotroceni.ro

Organizatorii celor două evenimente sunt Institutul Polonez din București și Muzeul Național Cotroceni.

=======================

Eroinele expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea”:

➡ Românce:
Viorica Agarici
Virginia Maria Andreescu-Haret
Ana Aslan
Maria Bălan
Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu
Smaranda Brăescu
Elena Caragiani-Stoienescu
Nadia Comăneci
Maria Cutarida Crătunescu
Cecilia Cuțescu-Storck
Smaranda Gheorghiu
Elena Ghica
Aurora Gruescu
Sofia Ionescu-Ogrezeanu
Elisabeta Rizea
Lucia Sturdza Bulandra
Elisa Leonida Zamfirescu

➡ Poloneze:
Cezaria Baudouin de Courtenay-Ehrenkreutz-Jędrzejewiczowa 
Krystyna Chojnowska-Liskiewicz
Halina Konopacka
Karolina Lanckorońska
Janina Lewandowska
Pola Negri
Regina Salomea Pilsztyn
Helena Rubinstein
Wanda Rutkiewicz
Irena Sendlerowa
Krystyna Skarbek
Maria Skłodowska-Curie
Zofia Stryjeńska
Wanda Telakowska
Helena Wiewiórska
Elżbieta Zawacka
Narcyza Żmichowska

from to
Scheduled Evenimente Istorie

Violonista Martyna Pastuszka și {oh!} Orkiestra la

Violonista poloneză Martyna Pastuszka și ansamblul {oh!} Orkiestra vor prezenta programul „The French four seasons” în cadrul concertului care va avea loc pe 27 noiembrie la Teatrul Infinit din București. Institutul Polonez este partenerul evenimentului.
27 11.2024 Evenimente, Muzică

Ryszard Kaja „Plakat – Polska” la Muzeul

În colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) și Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD), organizeazăm în perioada 27 noiembrie – 15 decembrie 2024 expoziția de afiș a celebrului artist polonez Ryszard Kaja, una dintre figurile de referință ale designului de afiș european contemporan. În expunere vor fi reunite, într-o selecţie de mare forţă sugestivă, peste 50 de postere din seria emblematică „Plakat – Polska”, care surprinde diversitatea, frumusețea și unicitatea peisajului cultural și geografic al Poloniei.
27 11.2024 15 12.2024 Arte vizuale, Evenimente

Expoziția „Hocus Pocus” la Bucharest Graphic Days

Avem plăcerea de a-i găzdui din nou la București pe Agata Kulczyk și Marcin Markowski. Expoziția lor, Hocus Pocus, este prezentată în cadrul Bucharest Graphic Days. Vă invităm la o întâlnire cu artiștii pe 24 noiembrie, începând cu ora 19:00, în Sala Rotondă a Teatrului Național din București.
24 11.2024 15 12.2024 Arte vizuale, Evenimente