Retrospectivă Andrzej Wajda la Festivalul de Film și Istorii
Prin decizia Senatului Republicii Polone, anul 2026 a fost proclamat Anul Andrzej Wajda, marcând centenarul nașterii celebrului regizor de film și teatru (născut la 6 martie 1926). Andrzej Wajda este autorul unei opere impresionante, de peste 50 de filme, care au documentat evoluția politică și socială a țării sale și s-au ocupat de miturile identității naționale, oferind analize pătrunzătoare ale elementului universal din experiența poloneză – lupta pentru păstrarea demnităţii în cele mai dificile circumstanțe.
În cadrul Festivalului de Film și Istorii cinefilii vor avea şansa să vadă „Omul de marmură” (1977) şi „Omul de fier” (1981), ambele în versiuni restaurate, „Wałęsa. Omul speranţei” (2013), toate reunite în aşa-numita „Trilogie a Solidarităţii”, precum și „Katyń” (2007).
De asemenea, în programul festivalului se află și cel mai recent lungmetraj al multipremiatei regizoare Agnieszka Holland, „Franz” (2025), nominalizarea Poloniei la premiile Oscar, precum și documentarul „Cumetrele” (2025) în regia Emiliei Śniegoska.
***
→ 7 august, ora 21:00 – Cetatea Feldioara
→ 10 august, ora 21:00 – Bastionul Țesătorilor / Artiștilor din Brașov
KATYŃ
Polonia, 2007, 117 min.
Acţiunea filmului are loc în 1940, în satul Katyń, la 20 de kilometri de oraşul Smolensk din Rusia. Din ordinul lui Stalin, serviciile secrete sovietice arestează și ucid 22.000 de ofițeri capturaţi în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar şi numeroşi civili. Pentru că sistemul polonez de recrutare cerea tuturor absolvenţilor unei universităţi să devină ofiţeri în rezervă, sovieticii au distrus și o mare parte a intelectualităţii poloneze. Printre victimele masacrului s-a numărat şi tatăl regizorului Andrzej Wajda.
„Katyń” a primit, printre altele, premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film și Premiul European Cinematografic pentru cele mai bune costume. De asemenea, a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.
Trailer: www.youtube.com
→ 17 august, ora 10:00 – Cinema Amza Pellea din Râșnov
OMUL DE MARMURĂ / Człowiek z marmuru
dramă, 153 min., Polonia, 1977
În 1976, o tânără din Cracovia își filmează filmul de diplomă, privind în culisele vieții unui zidar din anii 1950, Birkut, care a fost pentru scurt timp un erou al proletariatului. Cum a fost creat mitul acestui erou și ce s-a întâmplat cu el ulterior momentului când a devenit celebru? Tânăra reusește să obțină imagini cenzurate și îi intervievează pe prietenii bărbatului, pe fosta sa soție și pe cineastul care l-a transformat într-un erou. În final, reușește să contureze un portret al lui Birkut, omul care credea în revoluția muncitorilor și în posibilitatea de a construi locuințe pentru toți. Până la urmă, virtuțile l-au dus la eșec. Stilul direct și conținutul filmului îl deranjează pe șeful cineastei, care anulează proiectul sub pretextul că a fost depășit bugetul. Există vreo cale prin care regizoarea să își finalizeze proiectul?
Premiul Criticii la Festivalul de la Cannes şi la Festivalul Filmului Polonez de la Gdynia, New York Film Critics Circle Awards – Premiul Special.
Trailer: www.youtube.com
→ 17 august, 13:20 – Cinema Amza Pellea din Râșnov
OMUL DE FIER / Człowiek z żelaza
dramă, 147 min., Polonia, 1981
În continuarea filmului „Omul de marmură” al cineastului disident polonez Andrzej Wajda, reporterul de televiziune alcoolic Winkiel este însărcinat de șefii Partidului Comunist să-i discrediteze pe greviștii de la șantierul naval din Gdansk, în special pe carismaticul muncitor Tomczyk și pe soția sa, cineasta Agnieszka, deținută politic. Filmul este plasat în contextul apariției mișcării muncitoare Solidaritatea conduse de viitorul președinte al Poloniei și laureat Nobel pentru pace, Lech Wałęsa, și include scene filmate în timpul grevelor muncitorilor reale.
Premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes şi nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film străin.
Trailer: www.youtube.com
→ 18 august, ora 10:50 – Cinema Amza Pellea din Râșnov
WAŁĘSA. OMUL SPERANȚEI / Wałęsa. Człowiek z nadziei
dramă, biografic, 127 min., Polonia, 2013
Cel de-al treilea film din Trilogia „Solidaritatea” (alături de „Omul de marmură” (1977) și „Omul de fier” (1981)), portretul pe care Andrej Wajda i-l face lui Lech Wałęsa, liderul mișcării „Solidaritatea” din Polonia, laureat al Premiului Nobel pentru Pace și una dintre cele mai importante figuri politice ale țării, este un film biografic captivant. Pelicula explorează cu abilitate diferitele fațete ale personalității lui Wałęsa, prezentat atât ca erou național complex, cât și ca om de familie obișnuit, meditând asupra felului în care se poate naște o legendă națională și a calităților umane necesare pentru a nu ceda în fața represiunii.
Trailer: www.youtube.com
→ 18 august, ora 21:30 – Piața Unirii din Râșnov
FRANZ
Polonia, Cehia, Germania, Franța, Turcia, 2025, 127 min.
Regia: Agnieszka Holland
Regizoarea poloneză multi-premiată Agnieszka Holland pornește în cel mai ambițios proiect al său de până acum: un film biografic despre emblematicul scriitor ceh al secolului XX, Franz Kafka. Conceput ca un mozaic caleidoscopic, filmul urmărește amprenta lăsată de Kafka asupra lumii, de la nașterea sa în Praga secolului al XIX-lea, până la moartea sa în Viena de după Primul Război Mondial. Pelicula oferă publicului o perspectivă cu totul nouă asupra vieții omului din spatele gigantului literar.
Nominalizarea Poloniei la Premiile Oscar 2026 la categoria Cel mai bun film străin.
Trailer: www.youtube.com
→ 20 august, ora 09:40 – Cinema Amza Pellea din Râșnov
CUMETRELE / Kumotry
documentar, Polonia-Germania, 2025, 69 min.
Filmul spune povestea prieteniei dintre două femei care trăiesc în satul Pleșa, comuna Mânăstirea Humorului, județul Suceava, din regiunea istorică Bucovina. În acest sat, locuiesc doar etnici polonezi.
Hanka și Bronka și-au îngropat deja soții, iar copiii le-au plecat în străinătate, în căutarea unor perspective mai bune. Independente, bazându-se pe propriile forțe, protagonistele impresionează prin seninătate, chiar dacă lumea lor devine inevitabil trecut. Le rămân amintirile unor vremuri care nu se vor mai întoarce și înfruntarea comună a provocărilor vieții de zi cu zi.
Tabloul nostalgic al unei lumi care dispare cucerește prin umorul firesc al eroinelor și prin cadrele ce redau farmecul extraordinar al naturii de la poalele Carpaților. Regizoarea Emilia Sniegoska a creat un film emoționant despre memorie, prietenie și trecerea timpului. Portretul celor două prietene care înseamnă totul una pentru cealaltă invită spectatorii la o reevaluare a priorităților și la o privire asupra realității dintr-o perspectivă mai puțin obișnuită.
Trailer: www.youtube.com