14.03.2016 Știri

Avocatul Copilului în România

Parlamentarii români doresc instituirea primului avocat al copilului din istoria țării. Proiectul de lege a fost realizat după modelul soluțiilor poloneze care au fost făcute cunoscute în România, printre altele, de către Institutul Polonez din București.

Proiectul Legii românești a fost depus în Parlament la data de 8 martie 2016 de către un grup de deputați membri ai câtorva partide politice. O sursă de inspirație importantă pentru ei a fost Legea poloneză privind Avocatul Copilului adoptată în anul 2000. Popularizarea acestui document în rândul politicienilor români și a persoanelor implicate în domeniul drepturilor copilului a fost sprijinită și de către Institutul Polonez din București care a furnizat, printre altele, traducerea textului. Deși România a ratificat Convenția cu privire la Drepturile Copilului în anul 1990, până în prezent rolul de Avocat al copilului a fost îndeplinit de un funcționar subordonat Avocatului Poporului.

Legea poloneză este considerată a fi cea mai progresistă din lume. Ea conferă avocatului copilului cele mai largi drepturi și cea mai mare independență față de alte instituții ale statului. Proiectul inițiativei românești se află acum în lucru la comisiile parlamentare.

Institutul Polonez din București întreprinde acțiuni care pun accent pe importanța drepturilor copilului și contribuția poloneză în protejarea lor încă din anul 2012, când s-a alăturat activităților de celebrare a Anului Janusz Korczak. Institutul a organizat atunci în România, printre altele, o conferință la care a participat Avocatului Copilului Marek Michalak și o serie de expoziții dedicate renumitului pedagog polonez Janusz Korczak (1878-1942) și activităților sale. De asemenea, la inițiativa Institutului, editura Curtea Veche a publicat lucrările acestuia despre drepturile copiilor, iar Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil a dat numele lui Janusz Korczak celui mai important premiu în România acordat, la diferite categorii, persoanelor emerite în acest domeniu. Institutul Polonez din București este partener permanent al premiului și fondator al statuetelor, care în 2015 au fost înmânate deja pentru a patra oară.

 
 
Scheduled Știri

Despre Sezonul Cultural Polonia-România 2024-2025 la Ziarul

Pe paginile online ale Ziarului Financiar veți găsi un supliment dedicat exclusiv Poloniei. În mod special vă recomandăm lectura articolului despre Sezonul Cultural Polonia-România 2024-2025 care este în plină desfășurare.
20 11.2024 30 11.2024 SEZONUL PL-RO, Știri

Interacţiuni între artiste românce şi artişti polonezi

Interesul pentru femeile artist şi impactul lor în societate a crescut în ultimii ani în Europa, inclusiv în România.  Pe lângă publicaţii, s-au organizat multe expoziţii şi evenimente menite să celebreze femeile din domeniul cultural. În urmatoarele săptămâni, vor avea loc două astfel de evenimente în Bucureşti şi la Sinaia.
30 08.2024 08 09.2024 Știri

Accente poloneze în România și Republica Moldova

Știai că în Bucureşti sunt străzi ce poartă nume care fac referire directă la Polonia? Sau monumente și clădiri? În săptămânile care vor urma, pe site-ul şi pe canalele noastre de social media vom prezenta, pe rând, toate aceste repere culturale, cât şi detalii inedite privind provenienţa numelor lor.
31 07.2024 31 12.2024 Știri