O piesă care a avut premiera mondială în 2009, şi care este montată acum pentru prima dată în România, vă va purta dincolo de arii geografice, de marcaje şi delimitări temporale într-o răvăşitoare poveste despre generaţii sacrificate, despre pace şi război, existenţă şi non-existenţă, dar mai ales despre haosul pogorât peste lume după cel de-al doilea război mondial, în care fiinţa şi identitatea ei naţională prea puţin mai contează, mai ales dacă eşti născut într-o ţară greu încercată istoric. Un memento dar şi un serios semnal de alarmă, ţesut în textura unei comedii negre de cea mai bună calitate, agrementată scenic prin momente de music-hall, travestiuri, compoziţii şi întorsături de situaţie abil conduse regizoral.
Un spectacol pe care veţi dori să-l tot vedeţi, in mod special pentru aceste surprinzătoare creaţii actoriceşti. O distribuţie de zile mari cu: Dorina Chiriac (debutând în forţă şi la Naţional!), Marius Manole (greu de recunoscut!) ca şi Istvan Teglaş de altfel, plus multe alte surprize, pe numele lor de scenă : Liliana Ghiţă, Natalia Călin, Florentina Ţilea, Cezar Antal. Radu Afrim a imaginat, pornind de la o scriitură de mare complexitate, personaje pline de culoare şi pitoresc, oferindu-le şi cadrul potrivit de desfăşurare. Atmosfera acestei realităţi, ce pare să ne scape printre degete în timp ce vrem să-i prindem conturul, se datorează în egală măsură scenografiei concepute de tânăra arhitectă Irina Moscu.
Născută în 1983 în Polonia, Dorota Masłowska s-a remarcat de la o vârstă fragedă, cucerind practic toate treptele pe care a năzuit să le urce. Dramaturg, cronicar, compozitor, solist vocal, producător muzical, Dorota Masłowska este una dintre vocile tinerei generaţii care îşi manifestă personalitatea creatoare printr-o multitudine de forme de exprimare, cu o viziune matură asupra realităţii şi o scriitură non-conformistă, jonglând, printr-un joc subtil, între poetic şi sordid, ironie şi pesimism. Debut literar fulminant, în 2002, cu romanul postmodernist Albă ca zăpada şi roşu bolşevic – premiul criticilor la prestigiosul Premiu literar polonez NIKE, în 2003, urmat, în 2006, de premiul NIKE pentru romanul „Păunul reginei”. Şi această piesă, a doua ei creaţie dramatică, a obţinut o nominalizare în 2009, pentru acelaşi premiu. Din 2012, Între noi e totul bine e montată fără întrerupere în Ungaria, Rusia, Franţa, Cehia, Suedia etc, iar autoarea este recompensată cu Premiul pentru Cel mai bun dramaturg la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Zabrze (2009), precum şi cu Premiul pentru Cea mai bună piesă a anului 2010, oferit de Ministerul Culturii din Polonia.
„Oamenii tineri îşi caută modalităţi noi de a vorbi despre identitate, declara tânăra scriitoare înt-un interviu. Încep să simtă nevoia aceasta şi o caută în Europa, unde cu toţii pretindem că suntem la fel. Cred că în Polonia nu a existat până acum un limbaj care ar putea să exprime experienţa noastră: cum e să ai o copilărie în timp de război împrumutată de la bunici şi părinţi. Am impresia sau cel puţin speranţa că acest spectacol va arăta acest lucru”.
Vă invităm să vă construiţi propriul răspuns – şi nu doar la această întrebare, cu ocazia celei dintâi premiere ale stagiunii 2015-2016, la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.
