Am creat secțiunea #StandWithUkraine în contextul războiului din Ucraina. O vom îmbogăți în mod regulat cu materiale care pot fi utile tuturor celor care ajută refugiații atât din România, cât și din Republica Moldova, sau care pur și simplu vor să-și cunoască mai bine țara vecină.
Conform UNICEF, din 24 februarie 2022 până în prezent, peste 2,5 milioane de copii au fost forțați să plece din Ucraina și să-și găsească adăpost în alte țări. Gestionarea emoțiilor poate fi foarte dificilă pentru ei în această perioadă.
Văzând această nevoie, Alicja Safarzyńska-Płatos, scriitoare și psiholoagă poloneză, a creat o serie de cărți terapeutice pentru copii cu scopul de a-i ajuta pe copiii refugiați, dar și pe cei care-i primesc în casele lor să înțeleagă și să se adapteze mai ușor în noua realitate.
📚 Prima poveste, „Și eroii plâng”, este dedicată copiilor refugiați, a doua poveste, „Chițișor întâlnește o eroină”, copiilor din familiile care primesc refugiați în casele lor, iar cea de-a treia, „Chițișor și Șoricica stau de vorbă”, se adresează atât copiilor refugiați, cât și celor care îi adăpostesc în casele lor.
Seria „Eroii” a fost tradusă în mai multe limbi, inclusiv în limba română. Le puteti descărca de aici: potrzebafantazji.com
Versiunile în alte limbi sunt disponibile la acest link: potrzebafantazji.com
Poveștile pot fi tipărite și colorate și vă încurajăm să le distribuiți mai departe, să ajungă la toți copiii care ar putea avea nevoie de ele în această perioadă.
Grafica: Ksenia Potępa
from to
Scheduled Alte Ryszard Kaja „Plakat – Polska” la Miercurea
În cadrul Biennalei de Grafică din Ținutul Secuiesc vă invităm în perioada 24 septembrie – 10 octombrie 2026 la expoziția de afișe a celebrului artist polonez Ryszard Kaja, una dintre figurile de referință ale designului de afiș european contemporan. În expunere vor fi reunite, într-o selecţie de mare forţă sugestivă, postere din seria emblematică „Plakat – Polska”, care surprinde diversitatea, frumusețea și unicitatea peisajului cultural și geografic al Poloniei.
29
09.2026
Alte, Arte vizuale
Expoziție de afiș 60/60 la Sfântu Gheorghe
60/60 – o întâlnire cu Școala Poloneză de Afiș în cadrul Eva Filmmakers Fest
23
09.2026
Alte
Academia de Accesibilitate – OPEN CALL 🗓
RO: Alătură-te Academiei de Accesibilitate, o întâlnire de două zile la București (3–4 septembrie) destinată lucrătorilor din domeniul cultural, artiștilor cu dizabilități, cercetătorilor, activiștilor, consilierilor în accesibilitate și oricui este curios să contribuie la crearea unui sector cultural mai incluziv.
EN: What if accessibility wasn't an afterthought—but where culture begins?
Join the Accessibility Academy, a two-day gathering in Bucharest (3–4 September) for cultural workers, disabled artists, researchers, activists, access advisors, and anyone curious about creating a more inclusive cultural sector.
13
08.2026
30
08.2026
Alte, Știri

