14.09.2018 - 30.09.2018 Arte vizuale, Evenimente, Istorie

Despre femei poloneze și românce în Bucovina

Istoriile fascinante a 34 de poloneze și românce, care au avut curajul de a-și schimba propria țară, Europa și lumea vor putea fi cunoscute până la sfârșitul lunii septembrie în cadrul expoziției de la Muzeul de Istorie a Bucovinei din Suceava.

Expoziția, pregătită de Institutul Polonez din București, este un eveniment conex al celei de-a XX-a ediții a Zilelor Culturii Polone. Printre protagonistele expoziției – 17 poloneze și 17 românce – s-au aflat luptătoare pentru independență, pentru drepturile femeilor, pioniere în domeniul științei sau al sportului. Mulțumită forței lor morale și determinării lor, trăim astăzi mai bine. Numeroase femei, ale căror istorii sunt prezentate de expoziția „Poloneze și românce care au schimbat lumea”, sunt personalități relativ mai puțin cunoscute publicului larg, deși nu lipsesc nici cele care, în ambele țări, reprezintă simboluri incontestabile ale succesului.

Expoziția a fost realizată cu ocazia Centenarului redobândirii Independenței Poloniei și al Marii Uniri a României. Ea se înscrie și în contextul sărbătoririi Anului Drepturilor Femeii, proclamat de parlamentul polonez cu ocazia aniversării a 100 de ani de la obținerea de către femeile poloneze a drepturilor depline de vot.

Vernisajul expoziției va avea loc pe 14 septembrie, la ora 11.30, la Muzeul de Istorie a Bucovinei din Suceava, în cadrul ediției din acest an a Zilelor Culturii Polone.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 14 – 30 septembrie 2018.

Institutul Polonez sprijină organizarea Zilelor Culturii Poloneze, care în 2018 aniversează jubileul de 20 de ani și sunt sărbătoarea minorității poloneze care trăiește în Bucovina românească. În acest an, pe lângă prezentarea expoziției, Institutul cofinanțează și concertul trupei „Pieczarki”, formație de folk rock, care interpretează o muzică inspirată de folclorul muntenesc, și care va cânta duminică, 16 septembrie, în finalul manifestărilor de la Solonețu Nou.

Programul complet al Zilelor Culturii Poloneze: http://dompolski.ro/zilele-culturii-polone-mai-aproape-unii-de-altii-14-16-09-2018/attachment/2-program/

from to
Scheduled Arte vizuale Evenimente Istorie

Despre urbanismul polonez la festivalul de film

Filmul documentar „Despre Nowa Huta” face parte din programul ediției din acest an a festivalului de film despre arhitectură, oraș și viața urbană „UrbanEye” din București, care va avea loc în perioada 3-8 noiembrie.
07 11.2026 Cinema, Evenimente

Cinema polonez la festivalul Animest din Chișinău

Filmul nominalizat la premiile Oscar 2024, „În numele pământului”, va putea fi văzut pe 30 octombrie în cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest din Chișinău.
30 10.2026 Cinema, Evenimente

„O poveste” de Stanisław Moniuszko la Sala

Vineri, 6 noiembrie 2026, de la ora 19:00, vă invităm la un concert găzduit de Sala Radio din București, în cadrul caruia Orchestra Națională Radio va interpreta "O poveste" de Stanisław Moniuszko.
26 10.2026 Alte, Evenimente, Muzică