9.11.2018 - 16.11.2018 Muzică

#Polonia100- sărbătorește ziua renașterii Poloniei

O mare sărbătoare a muzicii clasice poloneze se pregătește în această toamnă la București. În două dintre cele mai mari săli de concerte ale orașului – Sala Radio și Ateneul Român – cu ocazia centenarului recuceririi independenței de către Polonia, pe 9, respectiv pe 15 și 16 noiembrie vor putea fi ascultați minunați muzicieni polonezi, care vor evolua în compania unor prestigioase orchestre și coruri românești.

Publicul meloman din capitala României va asculta două frumoase programe de concert diferite. Vineri, 9 noiembrie 2018, în impozanta Sala Radio, renumitul pianist Paweł Kowalski, unul dintre cei mai multilaterali muzicieni polonezi, care a susținut concerte în peste 40 de țări ale lumii, va interpreta Concertul nr. 2 în fa minor pentru pian şi orchestră, op. 21 de Fryderyk Chopin, în compania Orchestei Naționale Radio, sub bagheta extrem de talentatului dirijor singaporez Kahchun Wong. 
Fryderyk Chopin (1810-1849), ale cărui creații ocupă un loc special în cultura poloneză, a compus acest concert chiar după terminarea studiilor, între anii 1829-1830. În pofida a ceea ce sugerează numerotarea, acesta a fost primul dintre cele două concerte scrise de renumitul artist, și a fost interpretat în primă audiție oficială în Teatrul Național din Varșovia. 
 
O săptămână mai târziu, în serile de 15 și 16 noiembrie 2018, în istorica Sală a Ateneului Român din București, care adăpostește Filarmonica „George Enescu”, publicul meloman va putea asculta un program extem de interesant, care va include, printre altele, și Concertul nr.1 în mi minor pentru pian şi orchestră, op.11 de Fryderyk Chopin. Lucrarea, interpretată de tânărul și remarcabilul pianist Łukasz Krupiński, al cărui CD de debut a fost nominalizat la International Classical Music Awards, va face parte din programul unui concert spectaculos, alcătuit în totalitate din creații muzicale poloneze. Evenimentul va încununa manifestările organizate în 2018 pentru sărbătorirea în România a centenarului recuceririi independenței de către Polonia, în anul în care România celebrează Centenarul Marii Uniri. Evenimentul se află sub înaltul patronaj al Președintelui Republicii Polone, domnul Andrzej Duda și Președintelui României, domnul Klaus Iohannis.

În programul concertelor de la Ateneul Român se vor afla și alte două creații ale unor renumiți compozitori polonezi: „Amen” de Henryk Mikołaj Górecki (1933-2010) și Simfonia a  3-a „Cântecul nopții”, op. 27 de Karol Szymanowski (1882-1937). Acestea vor fi interpetate de corul și orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, sub conducerea dirijorului britanic Alexander Walker, cu participarea tenorului polonez Tomasz Zagórski, care este și cadru universitar la Academiile de Muzică din Poznań, respectiv Bydgoszcz. 

Concertele care vor avea loc în cele două prestigioase săli din București sunt organizate de Institutul Polonez din București și Ambasada Republicii Polone în România în colaborare cu partenerii – Radio România și Filarmonica „George Enescu”. 

Polonia și-a redobândit independența la 11 noiembrie 1918, atunci când, după 123 de ani de anexări, de împărțiri ale teritoriilor poloneze între Rusia, Prusia și Austria, care le-au acaparat de trei ori și au încercat să-i priveze pe polonezi nu doar de patria lor, ci și de limba, tradițiile și cultura lor, țara a revenit pe harta Europei. 

Vă îndemnăm să cumpărați bilete la concerte:

Filarmonica „George Enescu” >>>
Sala Radio >>> 

 
 
from to
Scheduled Muzică

Tenorul Jan Petryka la Classix Festival 🗓

Accente poloneze la a 5a ediție a Classix Festival: în cadrul concertului Reframing the classics, care are loc pe 23 februarie 2024 în sala Henri Coandă a Palatului Culturii in Iași, vor cânta Jean-Baptiste Doulcet (pian), Jan Petryka (tenor), Ulrich Koella (pian) și Petrea Gîscă (corn).
23 02.2024 Muzică

Sezonul Cultural Polonia-România 2024-2025 – Vorbim aceeași

Polonia și România organizează pentru prima dată în istorie un sezon cultural bilateral. Calendarul bogat de evenimente și schimburile culturale intense în toate domeniile artistice vor contribui la aprofundarea relațiilor și legăturilor de prietenie dintre cele două țări. Pe 3 martie 2024 am sărbătorit pentru prima dată Ziua Solidarității Polono-Române. În acest context, evenimentele culturale organizate la Varșovia și București au fost o oportunitate pentru a prezenta publicului larg programul sezonului.
03 03.2024 31 10.2024 Alte, Arte vizuale, Cinema, Evenimente, Istorie, Literatura, Muzică, Teatru

Identitatea vizuală a Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025

Identitatea vizuală a sezonului este rodul colaborării dintre studenții departamentelor de design grafic de la Universitatea Națională de Arte din București (UNArte) și Academia de Arte Frumoase din Varșovia. Rezultatul muncii de mai multe luni a echipelor mixte de tineri graficieni, care au beneficiat de sprijinul profesorilor lor, este un logo inspirat de semnele diacritice caracteristice fiecărei limbi. Identitatea este completată de sloganul „Vorbim aceeași limbă”, cu trimitere la limbajul culturii, care face posibilă cunoașterea și înțelegerea profundă între oameni, într-o diversitate de forme, mijloace de exprimare și tradiții.
04 03.2024 31 10.2025 Alte, Arte vizuale, Cinema, Evenimente, Literatura, Muzică, Teatru