2.05.2019 Evenimente

2 mai – Ziua drapelului național al Poloniei

În această zi, polonezii își amintesc de lunga istorie a culorilor naționale alb-roșu și afișează cu mândrie drapelele afară.

Culorile naționale poloneze, ca puținele din lume, au origine heraldică. Acestea au la bază culorile stemei Regatului Poloniei și a stemei Marelui Ducat al Lituaniei. În simbolistica steagului polonez, albul provine de la Acvila albă, fiind emblema Poloniei, și de la Pahonia albă – cavalerul călare pe cal, care este emblema Lituaniei. Ambele embleme se găsesc pe scuturile roșii ale stemelor. Pe steag, albul se găsea în partea de sus, iar roșul în partea de jos, deoarece în heraldica poloneză este mai importantă culoarea stemei decât fundalul. Culorile alb și roșu au fost recunoscute pentru prima oară ca fiind naționale pe 3 mai 1792, la prima aniversare a promulgării Constituției din 3 mai. Formal, au fost adoptate drept culori ale statului polonez de către Seimul Regatului Poloniei în 1831, în timpul Revoltei din noiembrie. După recâștigarea independenței, aspectul drapelului polonez a fost aprobat de Seimul Legislativ pe 1 august 1919. Ziua Drapelului Republicii Polone este sărbătorită oficial din anul 2004.

Biroul de Presă al Ministerului Afacerilor Externe din Polonia

Scheduled Evenimente

Polonia la Balkanik! Festival  🗓

Ansamblul polonez Bubliczki vine pentru a doua oară la festivalul de world music Balkanik! Festival din București, unde va cânta pe 30 august.
30 08.2026 Evenimente, Muzică

Povestiri Polone în Benzi Desenate 🗓

Între 13 și 16 august, în cadrul Festivalului de Benzi Desenate Istorice din Brașov, va putea fi vizitată expoziția „Povestiri Polone în Benzi Desenate”, care reunește lucrările a 25 de artiști polonezi. Expoziția prezintă diversitatea și bogăția benzilor desenate istorice poloneze și oferă o perspectivă neobișnuită asupra istoriei prin intermediul artei. Expoziția va fi găzduită de Muzeul Județean de Istorie din Brașov până pe 31 octombrie.
13 08.2026 31 10.2026 Arte vizuale, Evenimente, Istorie

Retrospectivă Andrzej Wajda la Festivalul de Film

Cu ocazia Anului Andrzej Wajda 2026 în Polonia, patru dintre cele mai importante filme ale marelui regizor polonez Andrzej Wajda vor putea fi văzute în cadrul ediției din acest an a Festivalului de Film și Istorii, care va avea loc în perioada 7-23 august. În programul festivalului se află și alte două filme poloneze premiate.
07 08.2026 23 08.2026 Cinema, Evenimente, Istorie