29.12.2021 - 28.02.2022 Alte, Literatura

Un nou episod pe Raftul polonez – podcasturi despre cărți poloneze

Față/Verso - „un podcast cu cititori binedispuși, despre cărți de ficțiune” a pregătit o mini-serie de episoade dedicate literaturii poloneze traduse în limba română.

Gazdele podcastului, Simina Popa și Claudiu Sfirschi-Lăudat, povestesc cu invitații lor despre cărțile poloneze care au apărut recent în limba română. Primul episod este dedicat cărților lui Stanisław Lem, apoi urmează „Albinele” de Piotr Socha și Wojciech Grajkowski. În cel mai nou episod discuțiile se învărt în jurul cărții „Poartă-ți plugul peste oasele morților” de Olga Tokarczuk.
Toate episoadele sunt publicate pe rând pe pagina Față/Verso dar și pe alte platforme de podcasturi: fata-verso.buzzsprout.com 

Simina Popa, traducătoare și organizatoare de proiecte culturale. Limba portugheză este un partener stabil în viața ei profesională. Traduce autori de limbă portugheză din 2007, încercând să continue la același standard munca generațiilor anterioare de traducători. Este membră a ARTLIT – Asociația Română a Traducătorilor Literari, unde organizează discuții publice între traducători. În proiectele culturale la care ia parte, caută să crească numărul dezbaterilor cu folos între profesioniști din domeniul cultural.

Claudiu Sfirschi-Lăudat, absolvent al Facultății de Filosofie din București, iar din 2009, directorul Fundației Culturale Grecești, promovând cultura greacă în România. În paralel, desfășoară o activitate de traducător, publicând de-a lungul vremii tălmăciri din Seferis, Vizyinos, Eleni Ladia, Nicolae Mavrocordat și Emmanouil Roidis. A scris cronică de teatru și de film pentru Observator cultural, b-critic.ro, postmodern.ro și Cultura. Este autorul a trei texte dramatice: Obsesii (ARCUB), Repetiția vieții mele (Teatrul Nottara), O istorie anonimă (Radio România, Teatrul Național Radiofonic), Scufița Verde (Teatrul Clasic „Ion Slavici” Arad).

from to
Scheduled Alte Literatura

Vara aceasta, descoperă farmecul Warmiei și Mazuriei!

Între 1 și 16 august, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca găzduiește expoziția dedicată regiunii poloneze Warmia și Mazuria, pregătită de Oficiul Mareșalului Voievodatului Warmia și Mazuria. Expoziția invită publicul să descopere una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice ale Poloniei, renumită pentru miile de lacuri, peisajele impresionante, patrimoniul istoric și numeroasele posibilități de petrecere a vacanței.
01 08.2026 16 08.2026 Alte

SLEEPING BEAUTIES debutează la Amara cu rezidența

Primul rezident este Błażej Ciarkowski din Polonia — arhitect și istoric de artă, conferențiar la Universitatea din Łódź și membru al Docomomo International.
13 07.2026 24 07.2026 Alte, Evenimente

Poeta Marta Podgórnik în România 🗓

Apariția volumului "Amprente. O antologie a poetelor poloneze" aduce în România una dintre autoarele incluse în volum, poeta poloneză Marta Podgórnik.
26 04.2026 28 04.2026 Evenimente, Literatura, SEZONUL PL-RO