30.09.2022 - 30.10.2022 Istorie

Descoperă istoria „Solidarității” la Deva

În colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizăm în perioadă 30 septembrie 2022 - 30 octombrie 2022 expoziția în aer liber: A 40-A ANIVERSARE A REVOLUȚIEI „SOLIDARITATEA”.

Condusă de „Solidaritatea” prin metode pașnice, revoluția din 1980 a dus la căderea comunismului în Polonia în vara anului 1989. De asemenea, a provocat o avalanșă care a afectat întregul așa-numit bloc estic și s-a încheiat cu căderea Zidului Berlinului, iar mai târziu cu sfârșitul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu în România.

Sindicatul Independent Autocefal „Solidaritatea” a fost înregistrat oficial la 17 septembrie 1980, datorită unui val mare de greve muncitorești, și a adunat în momentul său de vârf 10 milioane de polonezi. Sindicatul a dat speranță pentru o viață demnă, mai bună, în libertate.

Marea mișcare socială „Solidaritatea”, la conducerea căreia s-a aflat Lech Wałęsa, a ajutat oamenii să se organizeze și să-și exprime dorințele, iar autoritățile comuniste din țară au fost obligate să negocieze și să încheie acorduri cu sindicaliștii (la sfârșitul lunii august 1980). Sloganul „nu există libertate fără solidaritate” a devenit mesajul unei revoluții pașnice și a rămas în mintea polonezilor ani de zile.

Datorită determinării a mii de oameni, în 1989 Polonia a devenit prima țară a așa-numitului bloc estic, în care, ca urmare a discuțiilor de la „Masa rotundă” s-a ajuns la un acord, care în iunie 1989 a determinat organizarea de alegeri parlamentare parțial libere și prăbușirea sistemului comunist. Alte țări au urmat calea Poloniei.

Expoziția „Cea de a 40-a aniversare a revoluției Solidaritatea” pregătită în versiunea în limba română de Institutul Polonez din București, spune povestea înființării „Solidarității” și a influenței acesteia asupra sorții Europei Centrale și de Est. 

 Expoziția, realizată cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea sindicatului „Solidaritatea” din Polonia, cuprinde 13 de planșe ce vor fi expuse în spatele clădirii Magna Curia, în perioada 30 septembrie – 30 octombrie 2022.

Vernisajul expoziției: 30 septembrie 2022, orele 11.00.

from to
Scheduled Istorie

Martie, sub semnul solidarității româno-polone. 🗓

În luna martie, dedicată Solidarității Româno-Polone, două orașe din România, Timișoara și Târgu Jiu, găzduiesc aproape simultan două expoziții consacrate relațiilor speciale dintre România și Polonia. Ambele proiecte readuc în atenție alianța istorică din 1921, dar arată și că prietenia româno-polonă nu aparține doar trecutului: ea rămâne o valoare vie, resimțită și astăzi în spațiul memoriei, al culturii și al apropierii umane.
23 03.2026 26 04.2026 Arhivă, Istorie, SOLIDARITATEA PL-RO

V.R.P.99. Fotografii pentru un alt sfârșit de

Luni, 10 noiembrie, de la orele 18:00 la 20:00 vă invităm la Seneca Anticafe (str. Arh. Ion Mincu, nr. 1, București) la o lansare de carte cu totul deosebită – album de fotografii făcute în 1899 de Witold Rola Piekarski, un revoluționar polonez refugiat în România.
10 11.2025 Alte, Arhivă, Arte vizuale, Istorie

„Enigma. Victoria decriptării” la Deva 🗓

Datorită geniului matematic al criptologilor polonezi, complicatul cifru al „Enigmei”, celebra mașină de criptat germană, a fost spart — un succes care a schimbat cursul celui de-Al Doilea Război Mondial. Vă invităm să vizitați expoziția „Enigma. Victoria decriptării”, între 3 și 30 noiembrie, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.
03 11.2025 30 11.2025 Istorie