26.07.2023 - 12.08.2023 Alte

„Poloneze și românce care au schimbat lumea” în cadrul „Feminine Journeys” la Timișoara

Până pe 12 august 2023 timișoreni pot cunoaște poveștile fascinante ale celor 34 de poloneze și românce care au avut curajul de și-a schimba propria țară, Europa și lumea. Centrul multicultural HEI – House of European Institutes completează dimensiunea europeană în „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023” printr-un program curatorial de artă implicată social ce reflectă teme precum diversitatea, sustenabilitatea, egalitatea, drepturile omului și va desfășura expoziții, ateliere, spectacole multimedia, discuții și programe pentru dezvoltarea activității operatorilor culturali locali.

Dacă ar fi să privim lupta pentru emancipare a femeilor ca pe o călătorie, traseul acestei călătorii ar fi unul fără destinație, fără final.

Nu au trecut mult peste 100 de ani de când femeile abia au început să aibă drepturi, iar lipsa reprezentării lor în sfera publică este o discuție limitată la un for și el restrâns. Prejudecățile, violența, lipsa modelelor și munca invizibilă fac ca situația femeilor să fie un subiect delicat și în zilele noastre. 

Ca tribut pentru femeile din trecut care au făcut posibil să ajungem într-un spațiu în care femeile să aibă dreptul la educație, muncă, sănătate, și pentru a rememora moștenirea lăsată celor din prezent și viitor, am selectat pentru HEI – House of European Institutes trei colecții de povești care prezintă diferite portrete și viziuni ale femeii de ieri și de azi. Cu exemple din România, Polonia, Cehia, Franța și Ucraina, femeia este plasată în trecut, dar și în viitor, prin rememorarea faptelor curajoase realizate de acestea în secolul al XX-lea. Au fost curajoase, pricepute, ingenioase, muncitoare, au luptat zi de zi împotriva stereotipurilor, arătând cât de importantă este pasiunea în viețile lor.

Printre protagonistele expoziției noastre „Poloneze și românce care au schimbat lumea” – 17 poloneze și 17 românce – se numără luptătoare pentru libertate, independență sau drepturile femeilor, precum și pioniere în domeniul științei sau al sportului. 

HEI – House of European Institutes este un proiect coordonat de Goethe-Institut București și Centrul Cultural German din Timișoara, alături de Forumul Cultural Austriac, Ambasada Republicii Bulgaria în România, Centrul Ceh București, Institutul Francez din România, Ambasada Georgiei din România, Fundația Culturală Greacă, Institutul Italian de Cultură, British Council România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos din partea SICA, Institutul Polonez din București, Institutul Camões, Institutul Cultural Român, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes, Ambasada Suediei în București, Institutul Turc „Yunus Emre” și Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
 

LOCAȚIE

Bastion 1

Miercuri-Vineri
16:00 – 20:00
Sâmbătă, Duminică
11:00 – 20:00

from to
Scheduled Alte

Ryszard Kaja „Plakat – Polska” la Miercurea

În cadrul Biennalei de Grafică din Ținutul Secuiesc vă invităm în perioada 24 septembrie – 10 octombrie 2026 la expoziția de afișe a celebrului artist polonez Ryszard Kaja, una dintre figurile de referință ale designului de afiș european contemporan. În expunere vor fi reunite, într-o selecţie de mare forţă sugestivă, postere din seria emblematică „Plakat – Polska”, care surprinde diversitatea, frumusețea și unicitatea peisajului cultural și geografic al Poloniei.
29 09.2026 Alte, Arte vizuale

Expoziție de afiș 60/60 la Sfântu Gheorghe

60/60 – o întâlnire cu Școala Poloneză de Afiș în cadrul Eva Filmmakers Fest
23 09.2026 Alte

Academia de Accesibilitate – OPEN CALL 🗓

RO: Alătură-te Academiei de Accesibilitate, o întâlnire de două zile la București (3–4 septembrie) destinată lucrătorilor din domeniul cultural, artiștilor cu dizabilități, cercetătorilor, activiștilor, consilierilor în accesibilitate și oricui este curios să contribuie la crearea unui sector cultural mai incluziv. EN: What if accessibility wasn't an afterthought—but where culture begins? Join the Accessibility Academy, a two-day gathering in Bucharest (3–4 September) for cultural workers, disabled artists, researchers, activists, access advisors, and anyone curious about creating a more inclusive cultural sector.
13 08.2026 30 08.2026 Alte, Știri