1.09.2022 - 23.09.2022 Alte

Expoziția „Mami, nu vreau război” în București

Pe 1 septembrie, când se împlinesc 83 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, în fața filialei centrale „Mihail Sadoveanu” a Bibliotecii Metropolitane din București va fi vernisată emoționanta expoziție polono-ucraineană „Mami, nu vreau război!!!”. Vernisajul expoziţiei va avea loc la ora 11.00.

Expoziția prezintă desene istorice ale unor copii polonezi din anul 1946, care înregistrează experiența lor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și al ocupației germane din anii 1939-1945, dar și desene contemporane ale unor copii ucraineni despre războiul care se desfășoară în prezent în Ucraina și care se regăsesc pe portalul Mami, văd război / Mom I see war.

Asemănarea dintre desenele istorice și cele din zilele noastre este izbitoare. Copiii desenează tancuri, avioane din care sunt aruncate bombe, incendii și explozii. Desenează răniți și morți, case aflate în ruină, morminte. Se desenează pe ei înșisi și familiile lor, desenează evacuarea și evadarea. De asemenea, ei desenează speranța și visurile lor pentru viitor.

Multitudinea de emoții transpuse în desene: de la frică și disperare la speranța și credința în victorie, confirmă un lucru – copiii nu ar trebui să sufere din cauza războiului, ei merită să fie fericiți și iubiți.

Proiectul „Mom I see war” a fost lansat pentru a arăta războiul prin ochii copiilor din Ucraina și pentru a atrage atenția comunității mondiale asupra invaziei brutale a Rusiei.

„Acest proiect a adus laolaltă peste 10.000 de desene realizate de copii despre războiul și pacea în Ucraina, fiind creat pentru a surprinde ceea ce trăiesc copiii în timpul războiului și a arăta lumii întregi cât de puternici sunt Micii Ucraineni.”

Vernisaj: 1 septembrie, ora 11.00, în fața filialei „Mihail Sadoveanu” a Bibliotecii Metropolitane București

Supervizare proiect: dr. Dorota Sadowska (Universitatea din Varșovia), prof. Olga Kulinich (Universitatea Națională „Taras Shevchenko” din Kiev), Mariusz Olczak (director Arhivele Documentelor Moderne).

from to
Scheduled Alte

Vara aceasta, descoperă farmecul Warmiei și Mazuriei!

Între 1 și 16 august, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca găzduiește expoziția dedicată regiunii poloneze Warmia și Mazuria, pregătită de Oficiul Mareșalului Voievodatului Warmia și Mazuria. Expoziția invită publicul să descopere una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice ale Poloniei, renumită pentru miile de lacuri, peisajele impresionante, patrimoniul istoric și numeroasele posibilități de petrecere a vacanței.
01 08.2026 16 08.2026 Alte

SLEEPING BEAUTIES debutează la Amara cu rezidența

Primul rezident este Błażej Ciarkowski din Polonia — arhitect și istoric de artă, conferențiar la Universitatea din Łódź și membru al Docomomo International.
13 07.2026 24 07.2026 Alte, Evenimente

Expoziția „Descoperiri poloneze care au schimbat lumea”

Pe gardul Muzeului Național de Istorie a Moldovei din Chișinău este prezentată expoziția „Descoperiri poloneze care au schimbat lumea”, deschisă publicului în perioada 2 iunie – 2 iulie. Expoziția poate fi vizitată în orice moment, oferind o perspectivă accesibilă și inspirațională asupra contribuției Poloniei la dezvoltarea tehnologiei moderne.
02 06.2026 02 07.2026 Alte, Istorie